Lista de lecturi a lui Erynmiha
78 stories
În͟f͟r͟u͟n͟t͟ân͟d͟ În͟t͟u͟n͟e͟r͟i͟c͟u͟l͟ by blowminds
blowminds
  • WpView
    Reads 2,523
  • WpVote
    Votes 280
  • WpPart
    Parts 2
De două săptămâni am același vis. Sunt la liceu. Doar că nu mă îndrept spre ultima clasă de pe holul mijlociu, ci undeva la subsol. Însă noi nu avem așa ceva. Nu din câte știu eu. E mult întuneric. Merg cu atâta siguranță pe mine, ca și când aș cunoaște fiecare cotlon. Habar n-am ce e aici, dar cu siguranță nimic bun. Altfel de ce ar fi ascuns? Și apoi el. Sunt fascinată de persoana sa. Ar trebui să îmi fie frică, ar trebui să resimt toată energia negativă pe care o emană, fiindcă asta e specialitatea mea. Ar trebui să fug cât mă țin picioarele, dar nici măcar nu mă clintesc. El se întoarce spre mine și brusc totul devine foc. Inima mi-e în flăcări, iar camera se umple de scântei. Când mă trezesc nu mă mai pot concentra pe viața mea, fiindcă mi-e dor. Mi-e dor de lumea îngropată sub liceul „Orion" și de stăpânul său. Vreau să știu cine e. Ce caută aici. De ce tot face ceea ce face. Vreau să știu totul despre el. Vreau să știu de ce îmi tot bântuie somnul, fiindcă trebuie să existe un motiv. Mereu există. Pentru mine visele nu sunt doar simple vise. Niciodată n-au fost.
Moștenitoarea Tronului: Iubire sau Ură by LoreMizuki
LoreMizuki
  • WpView
    Reads 57,614
  • WpVote
    Votes 3,604
  • WpPart
    Parts 34
~O singură alegere îţi poate schimba viaţa, dar te poate şi distruge.~ A ales Iadul. A ales binele prietenilor săi în locul binelui său. Acum e singură într-o lume rece şi plină de ură. Totul e în întuneric, exact ca inima ei. Şi-a revendicat tronul pierdut la naştere, însă nu asta era dorinţa ei. Dorinţa din inima ei este să fie împreună cu el. A făcut o alegere şi asta a costat-o mult. Pentru tron a pierdut iubirea. * * * * * El a ajutat-o mereu să iasă din întuneric, însă cine îl ajută când lumina lui începe să devină neagră? A pierdut-o iar. A pierdut-o exact ca în trecut. Chiar dacă este viu, sufletul său e mort. El pe Pământ. Ea în Iad. "Iubire sau Ură" De ce vin mereu împreună? De ce iubirea se poate transforma în ură, şi invers? . . . Ultimul Vomul din Seria "Moştenitoarea Tronului" Volumul I: Înger sau Demon Volumul II: Pământ sau Iad Volumul III: Iubire sau Ură ~Cover by: IasmyKillha~ #8 în Fantezie (21.09.2019) #4 în Fantezie (22.09.2019) #10 în Fantezie (28.12.2019) #6 in Fantezie (18.02.2020) #5 in Fantezie (27.12.2020) .
Moștenitoarea Tronului: Pământ sau Iad  by LoreMizuki
LoreMizuki
  • WpView
    Reads 83,401
  • WpVote
    Votes 5,780
  • WpPart
    Parts 40
~Uneori, pierzând o bătălie, vezi feluri noi de a câştiga războiul.~ L-a pierdut. Îl avea atât de aproape şi, totuşi, i-a scăpat printre degete. Ce va face în continuare? Va trăi după cum a fost ultima lui dorinţă, sau se lasă pradă întunericului? Şi-a trezit adevărata natură în bătălia pierdută, dar ce va face cu ea acum? Pentru ce să mai lupte când el nu mai este? Demonii o vânează. Abbadon îi doreşte moartea. Tronul se îndepărtează din ce în ce mai mult. Dorinţele îi dispar pe zi ce trece. Va învinge? Astaroth e cu adevărat mort? Atunci cine este cel ce o ajută mereu din întuneric? "Pământ sau Iad" Ce alegi când prietenii sunt la mijloc şi de ce nu amândouă? . . . Al Doilea Volum din Seria "Moştenitoarea Tronului" Volumul I : Înger sau Demon Volumul II : Pământ sau Iad Volumul III: Iubire sau Ură ~Cover by: IasmyKillha~ Mii de mulţumiri surioarei mele minunate din alți părinţi ( te simţi tu :} Maria) pentru susţinerea din întuneric. Fara ea probabil această carte n-ar mai fi continuat. #7 în Fantezie (13.09.2017) #10 în Fantezie (08.10.2018) #6 în Fantezie (21.09.2019) #6 in Fantezie (27.12.2020)
Moștenitoarea Tronului: Înger sau Demon by LoreMizuki
LoreMizuki
  • WpView
    Reads 168,381
  • WpVote
    Votes 9,859
  • WpPart
    Parts 43
. Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte. Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. Pericolele apar din ce în ce mai des. Liceul Sanctus nu este unul normal. Oare a fost vreodată? Va fi capabilă să învingă răul, sau se va baza pe cei de lângă ea? Îşi va regăsi fratele ce dispare din senin? * * * * * Când totul începe să devină liniştit, un alt dezastru se petrece. Frica de a nu pierde oamenii importanţi nu va fi niciodată învinsă. Nu când eşti moştenitoarea tronului lui Belzebut. "Înger sau Demon" Este doar una dintre ele, sau amândouă? . . . #Finalizată&Rescrisă Primul Volum din Seria "Moştenitoarea Tronului" Volumul I: Înger sau Demon Volumul II: Pământ sau Iad Volumul III: Iubire sau Ură ~Cover by: IasmyKillha~ Cartea este scrisă în stilul meu. Nu-ţi place, nu citeşti! #7 în Fantezie (17.06.2017) #8 în Fantezie (04.08.2018) #2 în Fantezie (21.09.2019) #1 in Fantezie (28.11.2019) #4 in Fantezie (27.12.2020)
O noapte în patul unui... „străin" by roxannewilde3121001
roxannewilde3121001
  • WpView
    Reads 644,066
  • WpVote
    Votes 39,335
  • WpPart
    Parts 34
Aparent căsătorită cu un bărbat necunoscut, povestea lui Carolinne Colchester începe atunci când aceasta sfârşeşte în patul unui străin pe care îl întâlnise într-o noapte de beţie. Femeia consideră că nu îl va mai reîntâlni pe misteriosul şi frumosul bărbat care îi lăsase dulci amintiri, până într-o noapte petrecută la muzeu. Se pare că, Sean Dylan este bogat, arogant şi determinat să o facă să cedeze în faţa seducţiei lui, astfel încât, aceştia ajung să cadă de acord în privinţa unei relaţii de scurtă durată. Simpla lor existenţă se complică atunci când Carolinne este martorul principal într-un caz de crimă, devenind şi prada omului care este în spatele atacului. Acum Sean este mai determinat ca oricând să o proteje pe Carolinne de posibila moarte care o aşteaptă, însă încăpăţânarea şi caracterul femeii înrăutăţit de aflarea simplei lui identităţi, face din aceasta o misiune imposibilă, o misiune plină de pasiune şi plăceri nebănuite de inocenta Carolinne. Brusc, secretele ies la iveală, iar sentimentele vor fi destăinuite. Vor reuşi cei doi să rămână împreună până la adânci bătrâneţi în faţa unui viitor incert şi nesigur ameninţat de umbrele trecutului şi ale unor uneltiri diabolice? TOATE DREPTRUILE REZERVATE
Gustul dragostei- „Moştenirea"  Volumul | by roxannewilde3121001
roxannewilde3121001
  • WpView
    Reads 312,878
  • WpVote
    Votes 22,600
  • WpPart
    Parts 33
Ian Arnwitch moşteneşte, în urma decesului bunicului său, terenul de care are nevoie pentru a-şi construi restaurantul de pe pământurile natale ale Scoţiei. Numai că, după ce manangerul lui se ocupă de întregul aranjament al personalului, Ian se trezeşte că are drept bucătar un necunoscut pe care este dornic să îl cunoască. Rămâne surprins când îşi dă seama că „necunoscutul" este de fapt o „necunoscută" cu care avusese o relaţie în urmă cu şase luni, în New York, şi care este şi însărcinată. Wilma - Will - Greystone este o femeie tânără, dar care are în urmă un trecut plin de umbre şi minciuni şi ca şi cum celelalte minciuni nu ar fi fost de ajuns femeia îl minte pe Ian în legătură cu paternitatea copilului, afirmând că nu este el tatăl acestuia. Ce se înâtmplă însă când o singură persoană din liniştitul Aberdeen îi cunoaşte trecutul şi doreşte răzbunare? Will se vede forţată să recunoască în faţa lui Ian ce anume i-a distrus viaţa în urmă cu doi ani şi să recunoască faţă de ea că Ian este bărbatul cu care vrea să îşi împartă întreaga viaţă. Ori asta, ori viitorul îi va fi în întregime afectat de teamă şi nesiguranţă, crimă şi secrete. TOATE DREPTRUILE REZERVATE COPERTA DE @yoonymi
Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul || by roxannewilde3121001
roxannewilde3121001
  • WpView
    Reads 195,420
  • WpVote
    Votes 17,375
  • WpPart
    Parts 48
ÎN CURS DE EDITARE Richard Arnwitch este un afacerist puternic, idependent, păstrător de tradiţii şi totuşi un rebel, care se bucură de moartea fostei sale soţii, după cei şase ani de căsnicie. Doi ani mai târziu, acesta vine în Aberdeen, tărâmul natal al familiei sale, Scoţia, pentru a-şi revendica moştenirea blestemată, anume un castel de pe o stâncă înaltă şi îngheţată, alegând să ramână pentru restaurarea construcţiei, întrucât se simte atras de acesta. Regina Ferguson a ajuns în Aberdeen cu scopul de a se regăsi. Nu poate uita un anume bărbat, cel care o salvase din accidentul de maşină cu un doi ani în urmă şi cu care avusese legături într-o perioadă a vieţii sale. Richard este uimit când o reîntâlneşte şi, cum ştie de existenţa ei, doreşte să o angajeze pe post de arhitect pentru design-ul castelului său. Problema celor doi nu este simplă deloc. Nu trebuie să se îndrăgostească unul de altul, aşa cum au făcut odată, acţiune greu de îndeplinit datorită faptului că Richard o doreşte şi vrea să o facă a lui, fapt de care nu a beneficiat în urmă cu câţiva ani. Orgoliile a doua familii rivale se ciocnesc , iar nu numai fantomele trecutului ies la iveală, ci şi cele care au construit povestea de dragoste a castelului, ce a dăinuit peste Regatul Scoţiei secole. Fiecare are de învăţat ceva, iar cei doi învaţă că dragostea nu are niciun fel de limită. TOATE DREPTRUILE REZERVATE COPERTA DE @yoonymi
Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I by roxannewilde3121001
roxannewilde3121001
  • WpView
    Reads 169,916
  • WpVote
    Votes 14,211
  • WpPart
    Parts 45
După ce cariera sa de „procurator de informații" din cadrul revistei de scandal „What's New?", din Montana, ia sfârșit brusc din cauza neatenției sale, Margo Wilde se mută din orașul de proveniență în Philadelphia, alături de sora sa mai mică, începând să lucreze la o librărăie din orașul American, fără a simți, însă, satisfacția scandalului din inima fostului său sediu, dar și sufletul ce pare că nu îi mai aparține, răpit de singurul bărbat care a putut retrezii în ea pasiunea și plăcerea, printr-un singur sărut... Edward Hook, extrem de nervos și simțindu-se mințit de femeia a cărei față dominase primele pagini ale ziarelor pentru prea mult timp, este hotărât să o găsească pe Margo, simțind că nu fusese spusă o poveste pe care el o știa, cu sentimentul tot mai pregnant că o cunoștea pe femeie de mai bine de câteva luni. Reîntâlnirea dintre el și Margo nu poate fi decât una plină de scântei, dar și regrete mincinoase din partea damei care nu dorește să recunoască nici în ruptul capului că există mai mult decât un simplu sentiment între cei doi, agasându-l pe bărbat prin afirmațiile sale nu tocmai adevărate. Iar dacă aceea este prima zi, iar domnișoara Wilde de-abia ce poate să mascheze emoțiile, o întâmplare suspectă îl determină pe bărbat să rămână în Philadelphia, convins că cineva intenționează să o ucidă pe dulcea lui mincinoasă, domnișoara Wilde. Redescoperind amintiri comune, mințindu-se unul pe altul și clădind cel mai instabil pod, Margo și Edward vor învăța să cadă și să-și îndrepte greșelile trecutului tenebros, pentru a permite viitorului să le surâdă -plin de adevăr- înaintea ochilor. TOATE DREPTRUILE REZERVATE COPERTĂ REALIZATĂ DE @Hell-of-a-Night
În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II by roxannewilde3121001
roxannewilde3121001
  • WpView
    Reads 94,606
  • WpVote
    Votes 8,339
  • WpPart
    Parts 43
Un pistol, un priveghi și afirmația că nu este nebună. Atât îi luă Deliei să se îndrăgostească de Dylan Ravenleigh -fiul defunctului său șef. O reîntâlnire, plimbări cu mașina, sesiuni de terapie. De asta fu nevoie pentru Dylan ca să o iubească pe Philadelphia Wilde. Iar dacă ei își imaginau viața minunată, echilibrul le va fi dărâmat de umbrele trecutului, când o ură comună va ucide pe rând persoane nevinovate. Totul pentru a ajunge la Philadelphia. Cu toate astea, doi oameni secretoși, care au trecut prin experiențe traumatizante și solicitante reușesc să afle cea mai mare taină a omenirii, aceea că viața îți mai oferă o șansă... AL DOILEA VOLUM DIN SERIA „DOMNIȘOARA WILDE". TOATE DREPTRUILE REZERVATE COPERTĂ REALIZATĂ DE @Hell-of-a-Night
Cine dansează moare by roxannewilde3121001
roxannewilde3121001
  • WpView
    Reads 100,300
  • WpVote
    Votes 9,983
  • WpPart
    Parts 33
Hunter Bemelle este un laș, iar Chelsea Atwood, o fricoasă. Cert e că amândoi sunt orgolioși, iar niciunul nu se lasă cu una, cu două. În final, amândoi se căiesc, pentru că Chelsea i-a spus lui Hunter „Te iubesc!" înainte de vreme, iar Hunter a schilodit-o pe domnișoara profesoară pe viață. Cuplul, care nu e cuplu, se urăște, iar trupurile ajunse la maturitate se doresc. Întrebarea care rămâne după reîntâlnire e cine va spune primul „Te iubesc, iartă-mă!" Nimic însă nu le e favorabil, pentru că alții urzesc. Părinții lui au motive importante pentru care nu și-o doresc pe Chelsea drept noră, iar tatăl ei îl disprețuiește pe Hunter Îngâmfatul. Și ar fi minunat dacă s-ar înâmpla să fie doar aceștia singurii care nu îi doresc împreună... Apropo, nu sunt. TOATE DREPTRUILE REZERVATE COPERTĂ REALIZATĂ DE: @yoonymi