Lista de lecturi a lui DianaRatiu
24 stories
Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă oleh AlexaandraGheorghe
AlexaandraGheorghe
  • WpView
    Membaca 329,846
  • WpVote
    Suara 19,020
  • WpPart
    Bagian 66
Când crezi că nu mai ai nimic, că sufletul ți se scurge printre degete și inima își pierde din putere, când simți că nu mai poți să faci nici un pas, că îți este trupul amorțit și mintea pierdută, amintește-ți că toate acestea nu vor dura pentru totdeauna. Amintește-ți că atunci când te aștepți mai puțin, soarele răsare, indiferent de cât de grea a fost noaptea, pregătit să hrănească tot ceea ce razele lui pot atinge. Iubirea îți dă aripi și o nouă perspectivă asupra vieții, oricât de tare nu vrei să crezi în ea, oricât de tare o negi și te ferești de ea, apare de nicăieri și se transformă în tot. În acel tot în care te vei pierde fără doar și poate, căci este însăși Raiul tău.
Fugind de destin - FINALIZATĂ oleh daniellejdc
daniellejdc
  • WpView
    Membaca 1,010,594
  • WpVote
    Suara 59,595
  • WpPart
    Bagian 73
FINALIZATĂ Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să îți zâmbească, căci, în sfârșit, după atâta vreme, poți închide ochii, gândindu-te că ceea ce s-a întâmplat în trecut sunt doar niște amintiri date uitării. Dar ce se întâmplă când totul merge într-o altă direcție, iar planurile tale nu mai coincid? Un trecut sub semnul întrebării și cinci ani ascunși de ochii tuturor sunt doar o parte din lucrurile ce definesc viața Amadorei Rizzo, o italiancă de douăzeci și trei de ani, reântoarsă în orașul natal după cinci ani de absență. Sosirea sa în frumosul Palermo a fost una ascunsă, știind de aceasta doar prietena sa, Carlotta. Nici aici lucrurile nu decurg mai bine, ajungând în pragul disperării în încercarea căutării unui loc de muncă. Măștile ascund, de cele mai multe ori, secrete, însă după căderea acestora, ceea ce ai dorit cu atât de multă vehemență să rămână ascuns reușește să își facă loc printre frânturile realității și îți cuprinde rând pe rând întreaga viață. Fără să se lase condus de sentimente, Alessandro Claudio Moretti a continuat să poarte aceeași mască, în ciuda celor întâmplate. Fiind capul celei mai cunoscute familii din Italia, păstrează aparențele, nelăsând să se arate vreo clipă mișcat de lucrurile petrecute în jurul său. O dorință arzătoare i-a ars trupul zi de zi și nu a încetat nicio clipă să-i mistuie corpul, însă momentul în care aceasta se împlinește este fatidic pentru amândoi. 19.06.2018 © All rights reserved to Daniellejdc. Mulțumesc mult pentru copertă, @yoonymi!
VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3 oleh StoriesOfGrine
StoriesOfGrine
  • WpView
    Membaca 93,687
  • WpVote
    Suara 7,721
  • WpPart
    Bagian 46
"- Atunci, ai vreo problemă cu mine? - Te șochează asta, Alteță?! Sau ai cumva impresia că toată lumea se învârte în jurul tău? Ghici ce, Ildris Nasir! Ești doar un prinț înțepat, iar eu nu mă pot preface că te plac! - Nu mă șochează chiar deloc. Nu putem fi toți Ivonne DeSilva, Steaua Kadarei, preferata poporului. În mod normal aș trece peste asta, dar ceva din liniștea lui mă zgândărește groaznic, așa că decid să fiu arogantă și răutăcioasă la rândul meu. - Nu, nu putem fi toți Steaua Kadarei, repet cu răceală. Unii dintre noi vor fi mereu neciopliți și fără farmec. Mă descurc sigură de aici!" [As you know... povestea lui Ildris ❤️]
Ce ascunde o inimă nobilă oleh Mira768
Mira768
  • WpView
    Membaca 12,488
  • WpVote
    Suara 1,080
  • WpPart
    Bagian 11
Dacă în volumul I am trecut dincolo de bariere, acum vom afla ce ascunde o inimă nobilă.
Respect din obligaţie *În curs de editare* oleh Bianca_Phoenix
Bianca_Phoenix
  • WpView
    Membaca 302,212
  • WpVote
    Suara 15,854
  • WpPart
    Bagian 20
William MacLeod, căpetenia clanului MacLeod, un puternic boier scoţian în vârstă de 25 de ani, ar fi făcut orice pentru a putea intra în stăpânirea pământurilor bogate cu care se învecina moşia sa. Atunci când, la porunca regelui i se oferă ocazia de a obține pământurile printr-o alianță, William nu stă deloc pe gânduri. Fară să ţină cont de Agnes, femeia care de trei ani îi îngrija reşedinţa şi nu numai, William acceptă să se căsătorească cu singura moştenitoare a duşmanului şi vecinului său, căpetenia clanului MacDonalds. Leona, singura moştenitoare a boierului MacDonalds, are tot ce îşi poate dori o fată de 17 ani. Cu toate acestea, singurul lucru de care se bucură cu adevărat este libertatea ei. Când este anunțată de alianța dorită de rege, cele mai mari temeri i se împlinesc și totul se năruie pentru ea. Libertatea îi va fi luată de căpetenia clanului MacLeod, un bărbat care nu are niciun fel de simţământ pentru ea, dar o dorește pentru pământurile şi moştenirea ei. Va fi ea oare soţia pe care şi-o doreşte el? Va reuşi el să ţină vreodată la ea? Va avea căsătoria lor vreo şansă sau e sortită eşecului încă de la început? Volumul I - Respect din obligație Volumul II - Legământ din dragoste Coperta realizată de: AlexiaMcGray98 #1 Historical Fiction (22 noiembire, 2015)
Fell in love with a pirate oleh EllyEliza
EllyEliza
  • WpView
    Membaca 218,465
  • WpVote
    Suara 18,757
  • WpPart
    Bagian 69
* CARTEA NU ESTE EDITATĂ. Va rog sa-mi scuzati greselile si exprimarea anosta din primele capitole ale cartii. Este prima mea lucrare. Multumesc de intelegere. * In anul 1773, Oceanul Atlantic poate fi plin de surprize, atunci cand te astepti mai putin. Asa a fost pentru Kathleen Park, in timp ce-l traversa impreuna cu familia si logodnicul ei, la bordul corabiei unchiului. Piratii s-au ivit parca de nicaieri, au atacat nava lor, au ucis echipajul, pe logodnicul lui Kate, au rapit-o pe ea, si in curand s-a aflat pe o nava straina cu o tinta necunoscuta. Prin orice mijloace ea e dispusa sa evadeze si sa nu mai aiba legatura cu jefuitorii. Dar a uitat de capitanul acestor jefuitori... Capitanul John Black, este un om cu inima neagra, un pirat, un hot, un vanzator de sclavi. Planuieste sa o vanda si pe Kate pentru un profit frumusel in coloniile engleze. Dar ceea ce nu stie e ca frumoasa Kate ii va da in curand batai de cap, il va provoca in nenumarate randuri si il va cuceri cu voiosia si inflacararea ei. Black se trezeste schimbat de aceasta fata cu par roscat, in timp ce echipajul navii observa slabiciunea ce a cuprins inima capitanului lor, alta data crud si nemilos. Se va produce o dezbinare intre ei, pentru ca nu doresc ca un capitan "indragostit" sa-i conduca, sau sa uite de indatoririle lui... Si din acel moment nimeni pe nava nu se va simti in siguranta: cele doua tabere par a fi intr-un tacit conflict, fiecare ascutindu-si sabiile in taina pentru ceea ce poate fi inevitabil: o confruntare, o revolta. Cine nu e cu John Black, e impotriva lui. Black e pus in situatia de a alege intre dragostea inimii lui si dorinta de a ramane capitan pe vas. Kate, intre evadarea mult dorita si iubirea care a inceput sa infloreasca... Cei care sunt iubitori de istorie, aventura, dragoste, mister, drama, actiune, aici vor gasi cartea potrivita! #1 Povestiri istorice Wattys 2016 - Lecturi captivante
Confruntarea inimilor oleh AprilBeker
AprilBeker
  • WpView
    Membaca 909
  • WpVote
    Suara 53
  • WpPart
    Bagian 1
Am sperat, am iubit şi am pierdut, ce rămâne de făcut? Trecutul nu-l pot schimba, însă prezentul şi viitorul îmi aparțin. Totuşi visurile mele s-au pierdut, fiind alungate de trecerea timpului şi de rănile trecutului ce încă nu îmi dau pace Am pierdut totul, însă acum sunt complet schimbată şi pregătită pentru a-mi lua revanşa. Multumesc @MajaMaxen pentru copertă! ❤
Doamna Leului oleh ValasuteanAugustina
ValasuteanAugustina
  • WpView
    Membaca 26,519
  • WpVote
    Suara 1,812
  • WpPart
    Bagian 19
Este vorba despre o tânără femeie cu un bebeluș care fuge de soțul ei care încearcă să o omoare pentru a pune mâna pe moștenirea pe care tatăl soției sale i-o lasă. Soarta este foarte cruntă cu femeia pe urmele ei fiind nu doar soțul ei criminal, dar și propria ei soră care vrea și ea moștenirea pe care sora ei a primit-o. În drumul ei pentru a se salva de cei doi, tânăra femeie salvează de la moarte un copil de indian și pe mama acestuia. Cele două femei se împrietenesc și își fac promisiune una alteia că dacă se va întâmpla ceva cu una dintre ele, cealaltă să îi crească și să-i apere copilul ca și cum ar fi al ei. Jessica, așa se numea tânăra femeie, este omorâtă de un urs, iar Merry tânăra indianca își ia în serios promisiunea făcută. Cu ajutorul tribului ei o crește pe micuța Christina ca pe fiica ei, independentă, puternică și curajoasă fără ai fi frică să înfrunte pericolele. Există multe încercări, trădări din parte celor dragi și puțin umor. Țin să precizez cărțile pe care le voi publica fac parte din seria Spionii coroanei de Julie Gardwood. 1. Doamna Leului 2. Înger păzitor 3. Darul 4. Castrle
Elizabeth oleh GoldenQueen98
GoldenQueen98
  • WpView
    Membaca 42,259
  • WpVote
    Suara 1,934
  • WpPart
    Bagian 51
Tată, odată m-ai întrebat care sunt meritele pentru care m-am îndrăgostit de Edward, pentru care îl iubesc cu atâta pasiune și ferocitate, încât mă doare; care sunt motivele pentru care îl preamăresc, pe iubitul meu, scumpul meu Edward. Răspunsul este simplu: să rămână el însuși. Să fie același chiar și cu coroana pe cap, să fie el. Să fie Edward al meu.
Lady Johanna oleh ValasuteanAugustina
ValasuteanAugustina
  • WpView
    Membaca 102,698
  • WpVote
    Suara 5,471
  • WpPart
    Bagian 43
Povestea unei frumoase englezoaică presupusă văduvă acceptă să se căsătorească cu Laird-ul unui clan scoțian doar ca să fie cât mai departe de Londra, rege și de așa ziși prietenii ai fostului ei soț care acum o consideră o pradă ușoară. Dar fratele ei Nicholas le-o ia înainte plătind un preț ca sora lui să se căsătorească cu scoțianul Laird-ul MacBrain. Atenție: cartea este scrisa de Julie Gardwood.