Lista de lecturi a lui LucruriCreative
20 stories
Asha by writterwannabe2112
writterwannabe2112
  • WpView
    Reads 1,936,673
  • WpVote
    Votes 106,396
  • WpPart
    Parts 72
„ ― Care e faza cu tatuajele? îl întreb stânjenită și curioasă în același timp. ― Nu știu, care e faza cu Atlanta? îmi râde malițios în față, iar eu nu pot decât să oftez. ― Doar ți-am adresat o întrebare, mă încrunt în speranța că îl voi speria. ― Vei învața când mai crești, îmi șoptește, iar respirația sa caldă mă face să tremur și să-mi mușc limba." Atlanta Simons a fost întotdeauna fata cu cele mai mari note și cele mai mari aspirații. Toată copilăria și adolescența și le-a petrecut studiind, iar sentimentul de iubire i-a fost străin. Lucrurile se schimbă atunci când intră la universitatea pentru care a muncit pe brânci și îl întâlnește pe Ash, un băiat foarte diferit față de cei pe care Atlanta îi cunoaște atât la înfățișare, cât și la caracter. Deși nu îl suportă, simte, în același timp, că nu poate sta departe de acesta cu toate că știe că reprezintă o amenințare. Cu șarmul și aroganța sa fără cusur, Ash îi atrage atenția Atlantei reușind să o scoată din sărite de fiecare dată când se întâlnesc, asta făcând-o pe fată să își dorească tot mai mult să îl cunoască pe misteriosul tatuat de care nu mai poate scăpa. Două firi opuse pot avea, însă un numitor comun. Oare este vorba de iubire și în cazul lor? Oare o poate iubi Ash pe Atlanta așa cum își dorește ea să fie iubită? Vor reuși să treacă peste judecățile celorlalți sau vor renunța la tot ce au clădit împreună din cauza unui joc stupid? Urmăriți povestea nemuritoare și clasică a celor doi și vă veți îndrăgosti indubitabil de... Asha. Nimic altceva decât un clișeu, citiți pe propria răspundere! Volumul I din trilogia ,,Asha": Începutul. Carte inspirată dintr-o povestire în limba engleză, intitulată ,,College Crush"
50 de sfaturi cum să îl faci să te placă  by denisaarnv
denisaarnv
  • WpView
    Reads 231,978
  • WpVote
    Votes 8,214
  • WpPart
    Parts 52
Nu știi cum să-l faci să te placă? Ai impresia că ești inexistentă în fața lui? De acum nu mai este o problemă! Citește sfaturile pe care ți le ofer cu mare drag, spune-mi dacă au avut efect, iar eu o să continui!
Cum faci un baiat să te placă by amii230
amii230
  • WpView
    Reads 64,679
  • WpVote
    Votes 1,616
  • WpPart
    Parts 6
BTS reacționează la... 18+ by minaxluv
minaxluv
  • WpView
    Reads 53,230
  • WpVote
    Votes 659
  • WpPart
    Parts 6
🔞~Nu cred ca mai are nevoie de descriere~🔞
Soție de idol-BTS edition(18+) by Visatoareaaaaaa016
Visatoareaaaaaa016
  • WpView
    Reads 62,109
  • WpVote
    Votes 2,674
  • WpPart
    Parts 24
După ce iși pierde părinții într-un tragic accident de mașină la 16 ani, Kayla, își schimba toate percepțiile despre viață și se transformă într-o mică brută ce nu poate fi stăpânită nici măcar de "mătușa Mary", noul ei tutore legal. Din cauză stilului de viață haotic și a lipsei familiei, acesta decide să fugă cât mai departe cu putință de trecutul ei. Viața i se schimbă radical atunci când la 18 ani profită de o lichidare uriașa de stocuri a unei companii aeriene și se trezește într-un avion către Coreea de Sud. Nici nu se gândea că va ajunge să fie ispita a 7 băieți și elementul care va strica toată armonia lucrurilor alături de o căsătorie pe nepusă masă și un copil.
 A Little Bad Girl || Jeon Jungkook by Leyya_STF
Leyya_STF
  • WpView
    Reads 8,123
  • WpVote
    Votes 280
  • WpPart
    Parts 14
Fata cea mai rea din liceu, cea care ii pune la punct pe toti poate fi pe interior un copil. Jungkook care pare un tocilar, dar in trecut a fost cel mai popular baiat din scoala. Soarta face ca ei sa deschida portile iubirii. •Limbaj liscentios 😎😎 •Scene 18+ 🔞🔞 •Love if you want 💚💚
Loneliness hurts like fuck by --aestheticss
--aestheticss
  • WpView
    Reads 1,631,372
  • WpVote
    Votes 49,738
  • WpPart
    Parts 114
'Dezbracă-te!' spune el nervos. 'Te rog.. ma doare tot corpul..' ii spun speriata, implorându-l din priviri sa nu-mi facă nimic. 'Prea târziu, păpușă. E timpul pentru distractie!' _________________________________________ Cassie Smith - o tocilara naivă de 17 ani care nu cunoaște sentimentul de iubire, iar tatal ei o obliga să facă poze indecente pentru banii pe care mai târziu îi pierde la pariuri - are nevoie de multă atenție și protecție. Adam Turner - un tip cu un trecut misterios, tuturor fiindu-le frica de el - are orice fata la picioare, dar în loc să se bucure de fiecare, incepe sa se gândească numai la una. Cassie sufera. Adam se distrează. Cassie plânge. Adam râde. Cassie învață. Adam este la petreceri. Cassie va zambi, Adam va cunoaste durerea. Totul în 'Loneliness hurts like fuck'. ⚠️Atenție: Cartea conține scene cu limbaj indecent. ⚠️➡️Cartea necesita editare. ➡️Cartea conține scene indecente. Best rank: #1 in ficțiune adolescenți, 6 februarie 2020 CARTEA NU ESTE FINALIZATA! CARTEA SE AFLA INTR-O PERIOADA DE PAUZA
BTS reactions-oneshot. by matri0ska_
matri0ska_
  • WpView
    Reads 96,093
  • WpVote
    Votes 2,847
  • WpPart
    Parts 35
Este una din acele povesti,desi mai sunt multe carti asa,o sa incerc sa fiu cat de originală se poate.
Iubirea invinge mereu!○ Miraculous ○ by Pemypo
Pemypo
  • WpView
    Reads 15,097
  • WpVote
    Votes 628
  • WpPart
    Parts 35
Marinette este o fata de 18 ani care dupa moartea tatalui ei intelege altfel viata...nu mai este totul roz ! Defapt totul din jurul ei i se pare fara rost...Este o fata care are greu increde in oameni dar cand o persoana speciala intra in viata ei totul se schimba radical! Ea este si Ladybug care salveaza Parisul alaturi de partenerul ei , Chat Noir. De cand a murit tatal ei nu mai poate iubii pe nimeni cu adevarat.... Adrien este un baiat de 19 ani. El este fiul celui mai mare designer de moda din Paris! Toate fetele sunt topite dupa el dar el iubeste doar o fata. Marinette.El mai este si renumitul Chat Noir! Oare Adrien o va ajuta pe Marinette sa vada lumea cu alti ochi? CARTE FINIZATA. CARTE NECORECTATA!♡