7Nikol09
- Reads 838
- Votes 56
- Parts 71
"Mulțumesc, doctor Leonardo... ai mâini delicate... pentru un animal sălbatic.
El n-a zis nimic, dar când mi-a aranjat hanoracul, mâna lui mi-a atins abdomenul. Am suspinat involuntar. Corpul meu a trădat ce nu voiam să arăt.
Ochii lui s-au încruntat.
-Bastian... pot să mă uit?
Am clipit încet, prea obosit ca să mai scot vreo ironie.
-Da... am șoptit, privind în altă parte.
Mi-a ridicat hanoracul încet, iar eu am simțit cum răcoarea din cabinet m-a atins pe piele.
L-am auzit inspirând brusc.
-Wow... scăpat aproape fără voce.
Nu mai știam dacă „wow-ul" era pentru mușchii mei sau pentru vânătaia uriașă care îmi colora abdomenul în violet și albastru. Eu m-am uitat în tavan, refuzând să-i întâlnesc privirea.
El a rămas nemișcat câteva secunde. Știam că se uita la mine. La mine, dar nu la zâmbetul meu fals.
Am oftat și, fără să-l privesc, am zis încet:
-Îți place spectacolul, Leonardo? E gratis... dar doare ca dracu'.
Am simțit cum privirea lui ardea pe pielea mea, dar eu nu am vrut să-l las să vadă cât de tare tremuram pe dinăuntru.
Degetele lui Leo au atins pielea mea. La început doar apăsau ușor, dar era destul ca să mă facă să-mi mușc buza și să închid ochii.
Îl simțeam cum își plimbă mâna pe abdomenul meu, încet, de parcă... nu știu... de parcă ar fi vrut să vadă cât rezist.
Un fior mi-a trecut pe șira spinării. Nu era genul de atingere pe care o primești de la un adversar. Era ceva mai periculos.
Am încleștat pumnul în salteaua patului și mi-am ținut respirația, strângând din dinți.
-Te distrezi, Leonardo? am murmurat, dar vocea mea tremura mai mult decât aș fi vrut.
El nu a răspuns. Doar și-a mișcat degetele mai sus, ca și cum ar fi urmărit conturul mușchilor mei.
Un suspin mi-a scăpat fără voia mea.
-Shit..."