[ÎNCEPUTĂ] 2021 - 2024 [FINALIZATĂ] ,,Lacrimile pot fi grele uneori, Îmi înghețată pe fața rece. Viața asta e secată de culori Și patima n-ar vrea să plece. Plâng peste florile ofilite, Asta-i apă din amar. Durerile astea sunt cumplite Și alți boboci nu mai răsar. Muzica mea din suspine, Mângâie rana de suferință! Mi-e atât de dor de tine, Dar nu este cu putință..." - O Floare Ofilită Locul 6 #poezie - 30.07.2024 Locul 1 #versuri - 07.08.2024 Locul 2 #poezie - 24.09.2024 Locul 1 #poezii - 01.10.2024 Locul 2 #poezii - 31.03.2025

« timpul care nu ne-a mai ajuns » este o colecție de versuri despre absență, dor și momentele pe care le-am lăsat să treacă, crezând că vor dura pentru totdeauna. e despre priviri pierdute în amurg, despre cuvinte rămase pe jumătate rostite, despre drumuri care s-au oprit înainte de a deveni destinații. 2025, ©️sofijaares | poetry

Eu nu am știut niciodată să iubesc, de când mă știu viața mea a fost mereu un plan de apărare..., Tot ce am primit din exterior a fost sub formă de săgeți sau proiectile...cuvinte dure care-mi întăreau armura. "Iubirea" ce-o primeam era un înveliș care ascundea doar foc, durere, lacrimi și regret... Iar eu ca o naivă primeam cu brațele deschise fără să văd ce se ascunde în interior. Dar ai venit tu, ploaia mea de vară caldă și ai spălat toate acele răni... noi și vechi. Ai venit și mi-ai sărutat durerea și plânsul, și amarul... Mi-ai dezarmat armura și ai făcut-o să cadă... m-am dezgolit ca să-mi cunoști firava ființare. Și ai văzut cât sunt de însetată și flămândă de dragoste, iubire, de dor și acceptare. Și ai văzut că femeia dură, puternică și rea, e doar o hologramă ce viața își apăra. Și ai avut răbdare... și ai iubit-o așa, văzându-te pe tine, proiecție în ea... Și ți-ai recunoscut durerile și rănile în ea, ți-ai auzit și plânsul ce doar ea îl știa... Până și scutul, armura ce-o purtam... îți era cunoscută, fiindcă și tu...la fel aveai... Ne-am dat voie unul altuia să fim văzuți așa cum nimeni nu ne cunoștea, cu răni...cu cicatrici... cu semne de durere... Și ne-am iubit fiecare urmă de suferință...fiecare plâns... și urmă de amăgire Și ne-am promis că vechile amaruri în urmă vor rămâne, fără să știm că ne vom mai lovi de ele Fără să fim pregătiți pentru ce urma să vină, fără să știm că ne vom apăra cum știam mai bine...chiar și de noi...

În inima unei organizații întunecate, unde umbrele păcatelor se ascund în fiecare colț, Caswallan McKinney, un bărbat măcinat de pierdere încearcă să supravietuiasca.După ce a fost devastat de moartea soției și copilului său, Caswallan își construiește o carapace dură, temându-se să își deschidă din nou inima. Întâlnirea cu Freyja Smith o femeie revigorant de sinceră și puternică , îi răvășește sufletul. Atracția dintre ei este irezistibilă, dar toate umbrele trecutului amenință să îi despartă. Pe măsură ce Caswallan se luptă cu demonii săi și cu teama de a iubi din nou, va descoperi că, uneori, cele mai întunecate colțuri ale inimii pot oferi cele mai strălucitoare speranțe. Aceasta este o poveste despre curaj, vindecare și puterea iubirii de a înfrunta cele mai adânci temeri.

Am uitat să mai fiu Eu și nu știu când m-am pierdut.... M-am "trezit" că îmi e greu să respir și să zâmbesc.... Nu mai știu cât e de mult...sau puțin, dar mă gândesc.... Am uitat cum e să simți, bucuria în privire Am uitat cum să transform acțiunea în iubire. Îmi e dor să mă întorc la esența feminină Dar mă jur... și eu nu jur, că voi fi din nou lumină. Și mă doare cel mai tare, că am vrut să te rănesc Recunosc, cu îngâmfare mi-am dorit să pedepsesc.... Nu mi-e bine.... și mă doare, când știu cât rău am făcut, Mai mult mie decât ție, dragul meu... de-ai fi știut.... Îmi e dor de noi...de mine... îmi e dor să fiu iar eu Să mă simt pe lângă tine, ca pe lângă al meu zeu, O firavă floricică....trandafir îți place ție, Ce păcat că mai mult spinii, au fost în ultimul timp de mine....

( 𝖕𝖔𝖛𝖊𝖘𝖙𝖊𝖆 𝖈𝖆𝖗𝖊 𝖉𝖎𝖘𝖙𝖗𝖚𝖌𝖊 𝖈𝖔𝖕𝖎𝖑ă𝖗𝖎𝖎 ) De ce se numește așa povestea? Scamele se aprind repede și fac foc. Era opărit. My second story. CONȚINE PASAJE DESCRIPTIVE ȘI NARATIVE CU LIMBAJ EXPLICIT‼️

există un fel de dor care nu se risipește, ci se îmbracă în cuvinte. un dor care nu piere, ci renaște în versuri, sculptat din tăceri și amintiri. această carte este despre el - despre absența care apasă pieptul, despre numele pe care îl porți în suflet chiar și atunci când buzele nu îl mai rostesc. 2025, ©️ sofijaares | poetry

Un roman despre supraviețuire, loialitate și umbrele trecutului. „- Cu ce-aș putea începe? Ce zici cu finalul fericit?" Noaptea aceasta este diferită de oricare alta pentru Sierra, o fată de 19 ani, care, pentru prima oară după mult timp, se bucură de liniște. După ani întregi de suferință alături de fratele ei alcoolic, a luat decizia să fugă, lăsând totul în urmă. S-a hotărât să meargă la Vila Mare - un loc despre care citise într-un articol că oferă adăpost și îndrumare tinerilor fără speranță. La început, totul pare perfect. Oameni zâmbitori, o atmosferă caldă - aproape ca într-o familie adevărată. Însă, pe măsură ce zilele trec, Sierra începe să observe lucruri ciudate. Priviri ascunse. Șoapte întrerupte. Oameni care par să fie altcineva decât pretind. Când decide să afle adevărul, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Într-o noapte, se trezește legată de un scaun, înconjurată de siluete misterioase cu fețele ascunse sub măști. Panica îi încleștează gâtul, iar respirația i se taie. Apoi, unul câte unul, necunoscuții pășesc în lumina becului. Ochii ei se măresc de șoc. „Voi deveni o vulpe a nopții." (Această carte conține scene de nuditate, violență, omor, traume psihologice și teme sensibile legate de copii. Este destinată cititorilor maturi (16+). „- Te vei distra, mă încurajează el."

Când sufletul se fragmentează și rătăcim printre clipele pierdute, ne regăsim în poezie timp și gânduri petrecute.