VOLUM DE POEZII „Ce știe doar luna" se vrea a fi un volum de poezii. Unul de excepție. Fără vreo literă lipsă, virgulă pusă prost sau, mai rău, cu un ritm care să scârțâie pe alocuri sau rimă care să nu existe de-a dreptul. Din păcate, nu este ceea ce se visează. Nu vei găsi acele poezii de nota zece, fără cusur. În schimb, le vei găsi pe cele care te conduc într-un univers lăuntric atât de cunoscut ție, încât, pentru un moment, crezi că ești din nou acasă. Acel acasă pe care îl știi doar tu, pe care nu ai avut curajul necesar de a îl arăta altcuiva. Dar e în regulă, fiindcă, la urma urmei, toți au un acasă al lor. Un acasă despre care nu știe nimeni. Așa că să nu-ți fie teamă. Totul va rămâne la fel și după ce vei termina de citit, chiar dacă vei simți că, dintr-o dată, toți știu ceea ce tu n-ai îndrăznit să arăți cuiva. Vei fi întotdeauna tu și... 𝘤𝘦 𝘴𝘵𝘪𝘦 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘭𝘶𝘯𝘢. [fragment] 𝘪𝘷. 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘨𝘢𝘵𝘢 𝘴𝘢 𝘱𝘭𝘦𝘤 ❝și mi-am strâns haină cu haină, ți-am lăsat dulapul gol ca atunci când treci să n-ai de ce să-i faci ocol să nu te doară amintirea, să nu regreți ce ai ales că-n locul meu acum e ea, iar eu din viața-ți o să ies.❞ ©️Denise Jane, 13 februarie 2023

Visul unei cariere muzicale pare a fi doar o amăgire pentru un tânăr sărac de 18 ani, care lucrează pe bani puțini la un service auto, însă acest lucru nu le stinghereşte pasiunea lui și colegilor săi de trupă. Când speranța trăiește, prieteniile se sudează strâns, iar o fată se strecoară în peisaj, nu mai rămâne decât să ajungi la concluzia că va fi o poveste presărată cu momente de exaltare, de cumpănă și de mister. * "Era ceva fascinant și tulburător la ea cu siguranță. Nu știam însă dacă acel ceva e privirea aceea goală, ironică și transparentă, mersul țâfnos și încrezător, sau zâmbetul specific, de multe ori înfrânat de către ea când dorea să mă deteste și nu izbutea. Totuși, într-un fel enigmatic, dureros, ca un cuțit încins care îți seceră inima, chipul acela palid, cu bărbie mică, deloc proeminentă, a început să mi se profileze până și în clătitele uscate și seci de la micul dejun, făcându-mă să adorm noaptea cu trei litere gravate pe buze, pe vârful limbii și în adâncul minții: V-i-v, V-i-v, V-i-v. E incredibil de greu să descriu în cuvinte dragostea mea pentru Vivian. Căci de fiecare dată când mă gândesc la ea, sufletul meu romantic e cuprins de frisoane și devine amorf. Îl simt zbătându-se în trepidații energice, sufocante, și încep să mă simt acaparat de dragostea ei înăbuşitoare și adâncă, atât de greu de atins."

PROZĂ-SCURTĂ || NEEDITATĂ Pentru Isaia nu mai există certitudinea unui mai târziu. Nu mai există speranța unui mâine. Nu mai există nimic. Diagnosticat cu cancer în stadiu terminal, acesta fuge de acasă. Fuge de ce a aflat, de cei dragi, de ceea ce este. Fuge de realitate cât îl țin picioarele, sperând că totul este doar un coșmar. Că se va trezi dimineața, iar totul se va întoarce la normal. Se izolează de orice urmă de speranță și încearcă să accepte moartea ce-l așteaptă cu brațele deschise. Încetează să mai lupte. Iar în acel moment, apare Aoife. O străină cu multe de oferit. Și realizează că încă mai există motive pentru care să lupte... sau măcar unul singur. Dar câteodată este prea târziu. ATENȚIE: locul, acțiunea și personajele sunt total fictive, iar orice potrivire cu realitatea este o simplă coincidență. Lucrarea este pură ficțiune și trebuie tratată ca atare! ©️V. Soledad, 27 aprilie 2020 ©️Copertă: @yoonymi * cartea este la prima schiță! pe site a fost lăsată în forma ei brută, needitată, exact așa cum am scris-o când aveam 15 ani. dacă puteți trece peste greșelile de orice tip din ea, sper să vă bucurați de universul lui isaia și aoife. vă îmbrățișez!