Perfect books❤❤
9 stories
Dincolo de copaci by BogdanFlorian92
BogdanFlorian92
  • WpView
    Reads 1,853,209
  • WpVote
    Votes 174,467
  • WpPart
    Parts 73
*** Dincolo de copaci se află pădurea pe care noi nu o vedem din cauza lor. Suntem orbiţi de prejudecăți şi nu mai suntem capabili să distingem adevărata faţă a oamenilor din jurul nostru. Nu le vedem sufletul... Doar inocenții, cei neatinși de măști, cei autentici pot să vadă frumusețea pădurii. Copacii pot forma o pădure sau pot alege să trăiască singuri. La fel și oamenii. Christine Martin îşi pierde familia la numai trei ani şi îşi petrece cincisprezece ani într-un orfelinat. De aici este alungată imediat ce a împlinit optsprezece ani şi este nevoită să supravieţuiască. Sufletul ei generos îi scoate în cale oameni minunaţi, dar şi nemernici. Unul dintre aceştia este Alexander Smithson, fiul lui Aaron Smithson, omul de afaceri care a răpit averea familiei sale. Alexander este la fel de cinic şi arogant ca şi tatăl său. El îi urăşte şi îi dispreţuieşte pe cei săraci. Întâlnirea dintre el şi Christine este explozivă. În numai o lună, el reuşeşte să o facă să-şi piardă micile economii şi să fie închisă în arestul poliţiei. Copertă realizată de @georgianapetcu902
Moștenirea lui Army by Ellen_Kind
Ellen_Kind
  • WpView
    Reads 307,361
  • WpVote
    Votes 13,169
  • WpPart
    Parts 46
Moștenirea lui Army este prima carte dintr-o serie de trei, începând cu povestea lui Army, continuând cu cea a lui Black și terminând cu cea a lui Drake, trei bărbați regăsiți împreună în Afganistan. Lumea lui Caitlin se prăbușește atunci când află că părinții ei si viitorul ei soț îi planificaseră amănunțit viața, chiar și căsătoria. Hotărăște să își ia propria-și viață în mâini și pleacă ca medic stagiar în Afganistan, alături de tutorele ei profesional. O nouă provocare apare pentru ea, dupa ce odată ajunsă acolo îl întâlnește pe Armand Cage, zis Army, iar viața i se schimbă radical. Dar cine este de fapt Army? Un neînfricat, un rebel, un păcătos și un playboy care nu și-a dorit niciodată titlul. Dar nimeni nu știe că Armand Cage este de fapt un bărbat marcat de proprii demoni ai trecutului, unde pentru a supraviețui câștigase bani participând la curse ilegale, dar reușind să depășească acea viață dusă la limită, construindu-și o carieră ca pilot renumit în armata americană. O poveste imprevizibilă cu două personaje opuse ca firi către căsătoriți, pentru o moștenire umbrită de clauze pline de mister, despre un playboy notoriu și o eroină asumată să citească dincolo de titlul lui, dar și determinată să-l țină aproape de ea și departe de paturile altor femei. @MelanyaMelaa, mulțumesc din inimă pentru răbdarea ta și ma înclin în fața talentului tău în a-mi crea coperta poveștii!❤️
Black DIAMOND by Ellen_Kind
Ellen_Kind
  • WpView
    Reads 229,309
  • WpVote
    Votes 7,696
  • WpPart
    Parts 21
Dintotdeauna mi-am dorit să am cele mai mari note din clasă, să devin o cântăreață celebră și să o fac pe bunica mândră de mine. N-o să las niciodată nici un băiat să-mi ia mințile. Mi-am promis asta. Dar asta a fost înainte ca fotbalistul numărul unu al planetei să apară în viața mea. Sunt atât de multe lucruri pe care nu le știu despre el. Pare atât de serios și determinat. Sunt atâtea motive pentru care ar trebui să spun nu. Prezentul surorii mele. Viitorul meu. Ce aș avea de pierdut? Totul, cred.. "Un campion se naște învățând de la o legendă. 7-dedicat eroului meu în viață, Black Stone. Tatăl meu." @MelanyaMelaa, îți mulțumesc că ai fost atât de răbdătoare cu mine, dar mai ales o profesionistă cu un talentat incredibil în realizarea coperții mele!❤️
Infinit (PUBLICATĂ) by -AnaMariaG
-AnaMariaG
  • WpView
    Reads 113,809
  • WpVote
    Votes 1,394
  • WpPart
    Parts 6
(PUBLICATĂ LA EDITURA STYLISHED) Atunci când trăiești înconjurată de minciuni, secrete și prieteni falși iar tot ce îți dorești este să dispari, când crezi că te-a durut toată durerea și simți că nu mai ai putere să te ridici și să mergi mai departe, destinul îți oferă șansa de a continua. Îți scoate în cale, iubirea. O iubire infinită. Însă cum nimic nu se obține gratis, nici această iubire nu va fi ușoară. Mintea va duce o luptă crâncenă cu inima. Oare cine va câștiga? Va avea ea curajul să-și înfrunte demonii? Să lupte pentru iubirea lui? Dar el? El ce decizie va lua? Va fi destul de puternic să-i darâme zidurile ridicate în jurul inimii ei? Iubirea poate porni războaie, dar tot iubirea poate aduce și pacea în lume. Să dăruiești totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată: asta înseamnă iubire.
Ultima suflare  by Mila__Rose
Mila__Rose
  • WpView
    Reads 596,796
  • WpVote
    Votes 30,178
  • WpPart
    Parts 71
Viață îi este condusă de o boala rară, care îi stăpânește corpul și îi limitează deciziile și visurile. Însă, chiar și în cele mai tenebroase situații, inima ei pură și zâmbetul încărcat în bunătate reușește să răzbată. Cu iluzia unei vieți trăite cu adevărat, fata cu nume de înger își clădește loc într-un nou oraș, ajungând să studieze la facultate la care a visat de atâtea ori. Crezând că a lăsat trecutul în spate, se simte pregătită să înfrunte viitorul. Însă nimic nu o pregătește pentru ceea ce înseamnă păcatul, perversitatea și răutatea. Un singur cuvânt: Daemon. Băiatul rău, nesimțit, plin de tatuaje și piercing-uri, decide să îi dea lumea peste cap și ajunge să fie obsedat de dorința de a o poseda. Trup și suflet. Cu secretul bolii o șantajează după bunul plac și începe un joc pe care crede că poate să îl stăpânească. Încep atingerile murdare, încep poftele carnale și, în același timp, încep și inimile să bată în același ritm. După aceeași melodie. Cu aceași pasiune și ghidată de aceleași sentimente. Jocul avansează, lacrimile se amestecă cu zâmbetele, săruturile cu despărțirile și iubirea cu ura. Iar, la final, niciunul nu o să mai fie la fel. Căci băiatul cu nume de demon și fata cu nume de înger sunt predestinați să își fie viceversa boală și blestem, remediu și alinare. !!!Carte needitată!!! Sunt multe greșeli gramaticale în primul volum, cuvinte vulgare, violență și scene sexuale detaliate.
Ciocniri cu scântei by MajaMaxen
MajaMaxen
  • WpView
    Reads 1,105,930
  • WpVote
    Votes 12,035
  • WpPart
    Parts 10
Cartea este publicată la editura Bookzone. Găsiți link-ul pentru comenzi pe profilul meu. Scânteia. E acea mică flamă care aprinde râuri întregi de pasiune și culminează cu o mare de iubire. E atunci când ea te urăște și tu nu o vrei. Când ea te alungă și tu o întărâți doar ca să-i testezi reacțiile. E foc și gheață sau gheață și foc, fără o ordine anume. E jocul acela dulce al seducției în care te lași tras fără să realizezi și când o faci deja e prea târziu. Odată ce te-ai ciocnit, iar scânteile te-au atins, nu mai ai scăpare și jocul se termină doar în doi. Pentru că tu îl urăști și el nu te vrea. ©2016 MaJa Maxen Toate drepturile rezervate.
Pedeapsa lui Matthew by BogdanFlorian92
BogdanFlorian92
  • WpView
    Reads 495,779
  • WpVote
    Votes 60,002
  • WpPart
    Parts 84
*** ,,Pedeapsa lui Matthew" continuă povestea lui Matthew Carson, prietenul cel mai bun al lui Alexander Smithson. Cine este Matthew? Este el cu adevărat acel om pe care bărbaţii şi l-ar dori ca prieten, iar femeile ca iubit? Sau poate că este o persoană diferită de acel Matt aflat în ,,Dincolo de copaci"? Ce l-a determinat pe Matthew să se schimbe? De ce a ales să trăiască în singurătate? Veţi afla totul în povestea de faţă. ,,Drumul îi purta spre ţinuturi necunoscute. Şoseaua şerpuia întunecată în urma lor. Nici el şi nici ea nu ştiau încotro se îndreaptă. Viaţa avea să decidă ce se va întâmpla cu ei. Care le va fi destinul? Vor putea să urce muntele sau să depăşească prăpastia care îi despărţea? El îi ucisese tatăl, iar ea încercase să răzbune moartea părintelui ei. Şi cu toate astea se simţeau atraşi, în mod inexplicabil, unul de celălalt. El credea că nu se va putea îndrăgosti de altă fată, iar ea nu mai avea loc de alte sentimente în inima ei plină de suferinţă şi de ură." Copertă realizată de @georgianapetcu902
Misha by MajaMaxen
MajaMaxen
  • WpView
    Reads 1,493,386
  • WpVote
    Votes 13,509
  • WpPart
    Parts 14
FINALIZATĂ. Misha nu cunoștea partea frumoasă a vieții. Era convins că nici nu exista una. Asta până când India intră direct cu bocancii într-a lui și îi invadează existența. Și oricât de direct și categoric ar fi Misha cu ea, India nu știe să accepte un refuz. Prima publicare: 30.09.2018 Edit: Ruxi ❤️ ©2018 MaJa Maxen Toate drepturile rezervate.
Black & Blue-Vol.1 by Ellen_Kind
Ellen_Kind
  • WpView
    Reads 252,348
  • WpVote
    Votes 10,844
  • WpPart
    Parts 28
Black & Blue cuprinde povestea Nataliei Iglesias și a enigmaticului Black, regăsit și în Moștenirea lui Army. Natalia Iglesias este o tânără psiholog, silitoare, frumoasă, bogată, cu o viață ordonată, însă prințesa din castelul de fildeș nu trăiește cu adevărat. Aceasta a fost viața ei, înainte de Black, însă niciodată nu va mai fi la fel, după obținerea primului caz important de evaluare psihologică a acuzatului Ben Stone. Cu un fizic mai mult decat atrăgător, Ben Stone, alias Black, este diferit decât oricare bărbat pe care l-a întâlnit până acum. Vestit militar al țării, fost fotbalist cu performanțe notabile, un bărbat dur si rece, cu un trecut marcat de traume și suferințe, Black ar fi bărbatul de care ar trebui să fugă. Dar interiorul zbuciumat al pacientului ei, barierele autoimpuse, frumusețea și complexitatea acestui bărbat trezesc în ea nu numai dorința de a-l vindeca, ci și o pasiune cum n-a mai simțit. Deși, prin tot ceea ce face, el o respinge, Natalia e hotărâtă să insiste și să îl găsească pe adevăratul Black. "Când l-am urmărit în ședințele noastre, nu l-am văzut ca pe cel mai întunecat bărbat. Zeul fotbalului. Fostul soldat. L-am văzut ca pe cel mai singuratic bărbat!"