Lista de lecturi a lui Crina-lia
4 stories
VALURILE VIEȚII  by Crina-lia
Crina-lia
  • WpView
    Reads 108
  • WpVote
    Votes 29
  • WpPart
    Parts 9
După aproape cinci ani de când formau o familie, Laura și Șerban se iubeau ca în prima zi. Viața a fost blândă cu ei, oferindu-le tot ceea ce aveau nevoie pentru a fi fericiți : realizare pe plan profesional, dar și pe plan familiar, iubirea lor fiind încununată cu venirea pe lume a lui Mihai, iar acum, după alți trei ani se va naște al doilea copil. Ce își puteau dori mai mult? Dar destinul îți rezervă uneori surprize de neconceput. Așa se întâmplă cu cei doi, când Laura, imediat după nașterea lui Iulian, după o paralizie instantanee, intră în comă. Vor trăi despărțiți, apoi, destinul îi va apropia din nou, dar între ei va fi o altă femeie, ce ia rolul de mamă și, aproape și pe acela de soție,refuzând ideea de a ieși din viața lui Șerban și a copiilor. Va reuși Laura să recăștige tot ce pierduse în cei șase ani ce o aruncaseră în trecut? Va reuși să alunge acea intrusă și să își continue viața alături de tot ceea ce reprezenta viața ei?
CAROLINE(fiica contelui de Kergaz) by Crina-lia
Crina-lia
  • WpView
    Reads 223
  • WpVote
    Votes 57
  • WpPart
    Parts 11
Caroline e bântuită de coșmaruri, ceea ce o face să pară malefică în fața părinților și a fratelui ei. Mama ei este găsită fără suflare pe pardoseala bucătăriei. După moartea mamei, cel ce îi ținea loc de tată, o interneaza într-un ospiciu. Cu o noapte înainte, în vechea magazie unde o închide "tatăl "ei, găsește un bilet și o fotografie veche, de familie. Între timp, "tatăl " ei dispare, iar fratele său este internat în același ospiciu, în stare de nebunie. D-na Smith, o doctoriță, înțelege planurile "tatălui "său, o scoate din ospiciu, făcând cercetări pentru a-i găsi rudele. Află despre dispariția tatălui său, și își dă seama că totul a fost pus la cale de către cel ce îi ținea loc de "tată ". Dorința ei este acces de a dezlega misterul morții mamei sale și dispariția tatălui. Va reuși să-și împlinească visul?
RENEGATĂ   by Crina-lia
Crina-lia
  • WpView
    Reads 1,378
  • WpVote
    Votes 230
  • WpPart
    Parts 21
Abia născută, Stela este abandonată de către mama sa, fiind diagnosticată cu sindromul down. Este adoptată de către o verișoară a tatălui său, iar acesta va face parte din viața ei, sub chipul unchiului Mircea. Rămâne orfană de ambii părinți adoptivi, află despre originile ei, iartă cu ușurință, și luptă pentru a găsi un loc în inima celei ce i-a dat viață. Valurile vieții o lovesc cu furie, dar ea nu cedează. Înaintează, urmând calea destinului hărăzit, dăruind iubire tuturor celor din jur, bunătatea sufletului său fiind singura armă de care dispune. Va reuși Stela să înfrunte obstacolele ce îi pun piedică în calea vieții? Citiți cartea și veți afla.....
DESTINE FURATE  by Crina-lia
Crina-lia
  • WpView
    Reads 1,407
  • WpVote
    Votes 100
  • WpPart
    Parts 13
Voi povesti episoade ce vă vor face să rîdeți, sau poate, să plângeti, episoade pe care le-am trăit în acești saisprezece ani petrecuți ca și "badantă", printre străini, pentru a putea asigura un trai decent alor mei. Experiențe frumoase, altele urâte și altele oribile. Episoade ce mi-au marcat viața, unele în mod plăcut, altele ...neplăcut, dar cu siguranță, nu îmi vor reda tot ceea ce am pierdut, trăind departe de familie. Am fost totuși, norocoasă, copiii încă mă respectă, soțul nu m-a părăsit pentru alta, iar eu trăiesc pentru a-i vedea pe ei fericiți.