IasminaAndrada's Reading List
9 stories
10 Sins ~Traducere~ by TeddyBearTranslates
TeddyBearTranslates
  • WpView
    Reads 62,326
  • WpVote
    Votes 3,213
  • WpPart
    Parts 22
-Sunt un monstru! mi-a țipat în față, venele pulsându-i cu putere, gata să-i iasă afară. Am încercat să-mi stăpânesc lacrimile, dar am eșuat, toate acele luni de răbdare și furie făcându-mi corpul să tremure. Inima îmi bătea atât de tare în piept încât îmi făcea sângele să fiarbă în vene. -Nu Harry! Nu ești un monstru! am țipat cât de tare am putut printre plânsetele mele, pieptul ridicându-se și căzând înapoi din cauza respirației greoaie. Și-a încleștat maxilarul iar palmele și le-a strâns în pumni și în câteva secunde, a lovit peretele ce era lângă mine, făcându-mă să respir disperată pentru aer. Toată acea furie din mine s-a transformat imediat în teamă atunci când ochii verzui s-au schimbat într-o umbră întunecoasă. -Cum poți spune asta după tot ceea ce ți-am făcut? a șuierat, respirația lui fierbinte lovind buzele mele uscate, nările sale pufăind. Am respirat adânc, înainte să îi răspund. -Pentru că am văzut prin tine, Harry. Îți pot vedea inocența.
Babysitter pentru Darcy Styles by evellinem
evellinem
  • WpView
    Reads 472,179
  • WpVote
    Votes 25,828
  • WpPart
    Parts 49
Dupa patru ani de relatie si casnicie, Harry decide sa puna punct. In primul an impreuna, au lucrat la un copil. Darcy, o fetita de patru ani, cu bucle ciocolatii, ochii verzi si gropite in obraji. Mai exact Harry cand era mic. In primele saptamani, dupa ce a castigat custodia fetitei, lui Harry ii este greu sa se ocupe si de munca si de fetita. Asa ca, incepe sa caute un babysitter.
Fratele vitreg sau iubitul by -XxBlack_ShadowxX-
-XxBlack_ShadowxX-
  • WpView
    Reads 231,113
  • WpVote
    Votes 12,214
  • WpPart
    Parts 118
Cand se va revedea cu tatal ei isi va intalni si urmatoarea dragoste , dar oare se vor iubii din prima clipa sau se vor jicni pana isi vor da seama ca se iubesc ? Eu nu va spun , daca vreti sa aflati , cititi cartea !
Prinţul by m-am_mutat_pealtcont
m-am_mutat_pealtcont
  • WpView
    Reads 1,537,675
  • WpVote
    Votes 66,349
  • WpPart
    Parts 31
Te-ai gândit vreodată că noul tău vecin nebun de care ajungi să te îndrăgosteşti este defapt un prinţ bogat? Şi atunci te-ai gândi că viaţa ta a devenit chiar Raiul iar toate visele tale s-au îndeplinit. Dar chiar este atât de uşor să ai o relaţie cu un prinţ?
My Demon (II) by MinionulHappy
MinionulHappy
  • WpView
    Reads 41,275
  • WpVote
    Votes 2,005
  • WpPart
    Parts 35
Volumul II ~ -Nu mă iubi. Nu vreau să te bag în infernul din care fac parte. -Prefer să ard în iadul brațelor tale, decât să plâng în ale altuia. -Iubirea nu e totul. -Dar a fost când nimic era tot ce aveam. ~ O altă Kate. O altă viață. Alte principii. Alte reguli. Dar ce se întâmpla când apare iar el? Oare o va face pe Caitlin să arunce zarurile, sau să rămână pe loc încercând să-i facă faţă? Dragostea lor va reînflori sau se va înlătura, până când nu va mai rămâne nimic? #19 fanfiction - 1 decembrie 2016 Cover by coldysoul ❤
Sclava by mihaela_69
mihaela_69
  • WpView
    Reads 74,422
  • WpVote
    Votes 2,695
  • WpPart
    Parts 12
Am fost o fata normala,fiica a unor oameni de succes. Dar...totul s-a schimbat de la afurisita aia de petrecere.De atunci...am devenit o SCLAVA.
In love with my master by alexandthediamonds
alexandthediamonds
  • WpView
    Reads 18,620
  • WpVote
    Votes 684
  • WpPart
    Parts 9
Ea se îndrăgostește de el. El de ea. Vor rezista până la final oare?
Infernul lui Jade by Seductie
Seductie
  • WpView
    Reads 38,764
  • WpVote
    Votes 1,880
  • WpPart
    Parts 12
"Toata viata mi-am dorit un singur lucru. Sa plec in Londra" Dupa ce terminasem de scris biletelul il impachetasem si ii dadusem foc. -Ce ai scris acolo? Imi intorc privirea spre acei doi ochi negrii pe care ii iubesc cel mai mult.Ian statea si ma privea cu un zambet larg pe buze si cu ochi curiosi. -Ceva ce ne va face fericiti pe amandoi. "Am ajuns in Londra.A fost frumos cat a fost.Te-am iubit cum nu am iubit pe nimeni, si inca te iubesc.Dar acum plec si nu,nu plec acasa.Plec unde m-ai trimis tu.Tu stii unde m-ai trimis? Eu nu stiu.Vad doar nori.Ii cunosti pe oamenii acestia?Ian,imi este frica de ei. De ce m-ai lasat cu ei?Unde ma duc? Imi vor face rau? M-ai prasit, de ce?Pentru bani?Te vei intoarce dupa mine?" Nu terminasem de scris bitetelul pana cand o silueta barbateasca se intrepta spre mine. Imi smulse biletelul din mana si il citi cu repeziciune. Isi ridica privirea spre mine si incepu sa rada batjocoritor. Imi era frica de el. Era asa de intimidant.Mi-am atintiti privirea in mocheta chrem de sub picioarele mele,dand drumul unor siroaie de lacrimi. Cand deodata imi cuprinsese barbia intre doua degete fortandu-ma sa il privesc in ochi.Avea o privire bland. -Micuto!Nu mai plage.Nu are rost. Imi daduse drumul barbiei si se indrepta spre usa de unde a venit.Se opri o secunda apoi isi intoarse privirea spre mine.De data asta avea o privire rece si dura. -Tot nu stii unde te-a trimis Ian?Nu,micuto! -Nu,unde? La auzul cuvintelor mele buzele lui se curbara intr-un zambet strengaresc. -In Infern,micuto!
Hazard by AyiraStoian
AyiraStoian
  • WpView
    Reads 696,178
  • WpVote
    Votes 43,569
  • WpPart
    Parts 38
Se iubeau ca cei dintâi amanți. Se certau ca cei mai aprigi dușmani. Patul era singurul loc în care erau pe aceeași lungime de undă. Dar imediat ce sărutările încetau, el redevenea acel arogant căruia îi făcea o plăcere deosebită să o rănească. Relația dintre ei era un joc al puterii, al durerii. Un carusel al hazardului și al urii. Notă: Atât Duncan cât și Blake sunt victime ale abuzului (fizic, respectiv psihic), iar acest lucru și-a pus amprenta asupra amândurora. Durerea l-a făcut pe Duncan să fie și el nedrept la rândul lui, pe când Blake a devenit incapabilă de o relație sănătoasă. Deși acum este femeie în toată regula, frica încă îi dirijează în mare parte viața. O să observați că această poveste are un început mai dur, de aceea mă simt datoare să vă spun că nu caut personaje perfecte, ci personaje imperfecte pe care să le perfecționez. O să povestesc ceva mai târziu ce i-a făcut pe cei doi să devina oamenii de azi și, în speranța că o să rezistați până la final, o să vedeți cum își vindecă amândoi sufletele rănite.