Cele mai bune cărți pe care le-am citit pe Wattpad
16 stories
Atinge-mi sufletul by ancaramona19
ancaramona19
  • WpView
    Reads 275,672
  • WpVote
    Votes 23,617
  • WpPart
    Parts 62
„ Cred în suflete pereche. Ce nu cred însă este că sufletele pereche sunt două jumătăți ale unui întreg. În opinia mea, lucrurile stau puțin altfel. Cu toții avem răni, iar atunci când suferim, sufletul ni se rupe în bucăți, părți din el împrăștiindu-se prin univers. Apoi, când suntem pregătiți să ne vindecăm, căutăm să ne umplem cumva golurile. Și facem asta culegând alte bucăți, care aparțin la rândul lor altui suflet rănit. Atunci când găsești părțile care se potrivesc perfect, ți-ai găsit și sufletul pereche. Totul este ca un mare joc de puzzle, unde piesele sunt chiar sufletele noastre." Dante Hall este student în ultimul an la Facultatea de Psihologie din Miami. Cazul imaginarei Mia este cel care îi declanșează acestuia pasiunea pentru această materie, așa că ajunge să profeseze ca și practicant. Viața sa privată este haotică și lipsită de sentimente. Zâmbetul pe care îl afișează este de cele mai multe ori fals. Totul se schimbă în viața lui Dante în momentul în care apare ea. Destinul i-o scoate în cale atunci când se aștepta cel mai puțin, iar ea reușește fără să vrea să pătrundă în sufletul lui. Vor porni împreună pe calea necunoscută a iubirii. Dar drumul nu va fi ușor, iar cu cât o descoperă mai mult pe ea, cu atât întâlnește și mai multe obstacole. Vor reuși să se vindece reciproc, sau își vor adânci unul altuia rănile? - Locul 1 in categoria Dragoste în cadrul consursului "Diamond Writers" 2020 - Locul 2 in categoria Dragoste în cadrul concursului "Scriitorii Wattpad 2020". - Locul 2 in categoria Dragoste în cadrul concursului "Tinerele talente ale Wattpad-ului" 2020 Cover by @yoonymi
Cheia Păcatelor by 131518a
131518a
  • WpView
    Reads 1,001
  • WpVote
    Votes 219
  • WpPart
    Parts 8
||Fantezie|| ||Dragoste|| ||Aventură|| ||Acțiune|| Cheia Păcatelor este un obiect straniu de o putere nețărmurită, dar a cărei folosință nimeni nu știe. În căutarea acesteia pornește și Shiraz Ajteck, dar ceea ce nu știe el este că forțe de nedescris s-ar putea opune găsirii Cheii. Hisae Backar este o tânără vindecătoare dintr-un mic sătuc din Cranya, dar când locul natal îi este incendiat, aceasta descoperă că viața sa nu va mai fi la fel niciodată. O poveste împletită cu mister, acțiune, aventură și dragoste, toate pe fundalul unui război iminent. Tu ce ai face pentru cea mai mare dorință a ta? Credits pentru minunata semnătură și separator capitol: formidabila @AmyHell23
Apasă pe trăgaci by Artemis14010
Artemis14010
  • WpView
    Reads 821
  • WpVote
    Votes 125
  • WpPart
    Parts 5
mister|dragoste|acțiune În momentul în care Calypso aude o conversație secretă în baia fetelor, simte că ceva nu miroase a bine, mai ales că printre numele menționate de acei străini se afla şi cel al fratelui ei vitreg. Ştie că trebuie să se îndepărteze cât mai mult de tot ceea ce înseamnă Kai şi gaşca sa, însă tentația de a afla ce se întâmplă este mult prea mare. Astfel că în momentul în care reuşeşte să se infiltreze printre ei, îşi dă seama că a comis o greşeală colosală pe care nu o mai poate repara. Mai ales când în joc este propria ei inimă şi cel pe care credea că îl iubeşte va fi şi cel care îi va pune pistolul la tâmple. Atenție! Recomandat persoanelor cu vârsta de peste 16 ani. Start: 26 iulie 2020 Cover by:newsies-
Regatul durerii și al focului by 131518a
131518a
  • WpView
    Reads 505
  • WpVote
    Votes 86
  • WpPart
    Parts 4
Vathia este moștenitoarea Regatului Arresia, supranumit și Tărâmul durerii. Un destin măreț o așteaptă, dar este ea pregătită să îl întâmpine? Disperată să fugă de tronul ce îi va aduce atât bucurie, cât și durere, Vathia alege să își părăsească regatul și identitatea. Vathia ajunge în regatul vecin, Kalichve unde îl întâlnește pe crudul rege Thesalion. Împreună cu acesta, descoperă că sufletele lor sunt legate printr-o magie străveche și atotputernică. Ei sunt etelnakhi, jumătăți ale aceluiași suflet. Va reuși Vathia să descopere urzelile tatălui său, dar cel mai important vălul de întuneric ce îi acoperă sufletul regelui ce i-a furat inima?
Singura șansă  by andree707
andree707
  • WpView
    Reads 342
  • WpVote
    Votes 58
  • WpPart
    Parts 2
Viața Siei ia o întorsătură uimitoare atunci când într-o noapte ploioasă aceasta se întorcea de la clubul de noapte unde lucra, dă peste singurul bărbat care i-a sucit mințile într-un mod sau altul. Tânăra va trebui să se controleze, însă îi e greu atunci când în față i se întinde o plasă, iar ea nu știe asta. Copertă realizată de @gurbinul
Casa Spinilor de Piatră (PAUZĂ) by MadeleineMagnuson
MadeleineMagnuson
  • WpView
    Reads 9,952
  • WpVote
    Votes 1,071
  • WpPart
    Parts 16
În Regatul Kattianon este haos. Coroana de Spini nu răspunde niciunuia dintre cei cinci copii ai regelui elfilor, moment în care fiecare încearcă să pună mâna pe tron în propriile feluri, folosindu-se de puterile cu care i-au înzestrat zeii. Nimeni nu are curajul să o privească pe Ianthine Mazestar în ochii de cenușă de teama de a nu fi împietrit sau vrăjit și nicio creatură nu poate să se strecoare în preajma ei, însă nu și regele sirenelor încornorate, a cărui frumusețe i-a captivat atenția. Dar chiar și așa, atunci când un războinic misterios apare la castel și îi povestește despre minunile făcute de aurul ascuns în pământurile Daciei, Ianthine e în stare să facă orice pentru a prelua conducerea regatului: să-și lase familia în urmă. Să înfrânte mânia altor civilizații. Să dea drumul iubirii. Să-și lase încrederea în mâinile unei ființe despre care nimeni nu știe că e menită să distrugă întreaga lume. Copertă făcută de @selkkiez
Conacul Oaselor (PAUZĂ) by MadeleineMagnuson
MadeleineMagnuson
  • WpView
    Reads 12,928
  • WpVote
    Votes 1,291
  • WpPart
    Parts 18
Pecetea Blestemaților #3 Melantha s-a născut în Casa Păzitorilor, o familie însărcinată cu străjuirea Labirintului de care nu știe nimic mai mult decât că ușa de piatră a acestuia nu trebuie deschisă niciodată. Dar, după moartea prematură a fratelui ei cauzată de ororile din spatele zidurilor, Melantha însăși devine un Păzitor, însărcinată să protejeze pentru tot restul vieții ceva despre care nu are nicio idee. Însă în Ținutul celor Bântuiți nimic nu respectă căile curate și își dă seama de asta când Regele Caselor o trimite într-o misiune secretă în Conacul Oaselor, acolo unde trebuie să găsească ceva suficient de periculos încât să spulbere puțina liniște din regatul lor. Curând nu va fi doar un simplu Păzitor, ci și singura în mâinile căreia balanța așteaptă să se încline fie spre iubire și prietenie, fie spre îndatoririle pe care jurase să le respecte pentru supraviețuirea ținutului. Toate drepturile rezervate. Prima publicare: 9 martie 2019 Cover: @SmileyGraphics
Sub Aripa Diavolului by MadeleineMagnuson
MadeleineMagnuson
  • WpView
    Reads 327,711
  • WpVote
    Votes 30,790
  • WpPart
    Parts 52
!Fantezie romantică! Pecetea Blestemaților #1 Rhoda Peadar nu și-ar fi închipuit în veci că regimentul ei urma să fie atacat de ființe deloc umane. Ori că printre ei se afla lordul Pădurii Roșii, Diavolul căruia tatăl ei urma să i-o dea pentru ca cel mai vrednic pețitor să o salveze și să o ia de soție. Dar nimic nu este atât de ușor precum pare, mai ales când secrete vechi de secole încep să iasă la iveală. Sau când Rhoda află că are un suflet pereche, doar că iubirea dansează pe cu totul alte reguli. Toate drepturile rezervate. Numele, personajele și evenimentele cărții îmi aparțin în totalitate. Prima publicare: 6 februarie 2018 Cover by @selkkiez
Cuibul Viperelor by MadeleineMagnuson
MadeleineMagnuson
  • WpView
    Reads 130,379
  • WpVote
    Votes 12,741
  • WpPart
    Parts 38
Pecetea Blestemaților #1.1 Volumul II al poveștii "Sub Aripa Diavolului" Obișnuia să fie un om crud, să nu-i pese de ceea ce credeau alții despre el. Rânjea mulțumit când era strigat "Diavolul". Trăise șase veacuri fără să vadă lumina zilei și ar mai fi trăit încă atât, numai să își aibă sufletul pereche aproape. Dar blestemul lui l-a împins din nou în întuneric, în neantul cu care s-a hrănit atât de multă vreme. Rhoda fugise, iar el rămăsese cu nimic altceva decât cu o mână de ființe nemuritoare și o coroană ce îl aștepta de când s-a născut. Era la un pas distanță de a deveni un rege nemilos, iar Rhoda era la o lume depărtare de a-l împiedica. Tot ce rămâne de făcut acum era să aștepte destinul să-și înceapă jocul. Copertă făcută de @SmileyGraphics
Regina Tăciunilor și a Mărgelelor by MadeleineMagnuson
MadeleineMagnuson
  • WpView
    Reads 7,877
  • WpVote
    Votes 736
  • WpPart
    Parts 9
PAUZĂ Pecetea Blestemaților #2 Spin-off al dilogiei "Sub Aripa Diavolului". Se poate citi separat. Au trecut aproape două decenii de când o fată crescută printre lupi a spulberat blestemul antic al sufletului său pereche. Acum, fiul ei, un vrăjitor întunecat, trebuie să respecte un pact făcut de tatăl său când lumea era încă tânără și neatinsă. Ținutul Tăciunilor îl așteaptă pe Roven Libera. Și, de pe un tron de lavă, Regina Mărgelelor îl urmărește. Prima publicare: 5 septembrie 2019. Copertă realizată de TomorrowGraphics Toate drepturile rezervate.