Fiecare dintre noi are un "cel mai bun prieten", eu din fericire am chiar trei! Iar cand toti patru suntem impreuna ne place sa povestim despre sex si celelalte! Cu siguranta aceasta poveste nu va fi una obisnuita in care toata lumea intr-un final isi va gasi marea dragoste, viata alaturi de trei fete frumoase si un baiat gay poate fi destul de interesanta. Ramaneti cu noi! *Ori ce asemanare cu persoane reale din carte poate fi doar pura intamplare.

Dragoste/Fantezie Nu vă lăsați păcăliți de numărul de voturi și de citiri. Necesită editare; nu drastică, dar tot lipsesc unele litere, iar exprimarea poate fi deficitară în primele douăzeci de capitole. * * * Primul volum din seria "Atinși de flăcări" Ce ai face pentru siguranţa persoanelor pe care le iubeşti? Joy Dalton niciodată nu ezită când trebuie să răspundă la această întrebare. Orice. Pentru binele celor la care ţine ar face orice, lucru care o aruncă în cele din urmă într-o lume unde poţi câştiga totul sau poţi să-ţi pierzi până şi propria viaţă. Dar Joy nu parcurge drumul din acea lume de una singură. Tocmai cel ce o trage în întuneric devine luminiţa de la capătul tunelului, umbra care o urmăreşte pretutindeni, războinicul ce-şi apără regina. Însă tot el este cel ce conduce acea lume, iar Joy știe că nimic nu va mai fi la fel după ce face un pact cu Diavolul. Forța de atracție dintre ea și Infern, însă, e mai puternică decât orice altceva, iar astfel destinele se schimbă, rănile vechi se redeschid şi sângele începe să se reverse iar în valuri întunecate. Dar ce contează asta, atunci când Diavolul te iubeşte ca pe propriul Infern? Toate drepturile rezervate (C) Vochițu Elena

Diferite replici din filme si cărți, citate, quotes. O parte vor fi si ale voastre. Daca doriti să fie publicată o replică anume, lăsați un mesaj privat.

Nu sunt ruptă dintr-o carte de ficțiune proastă, însă port povara unei atingeri mortale. Încă dinaintea nașterii mele, moartea mi-a fost mamă. Am crescut în sânul ei cu o pereche de ochi schimbători- uneori de demon, alte ori de înger- cu o pereche de mâini capabile să omoare cu o singură mângâiere pe obraz și vise ciudate despre ce îmi este hărăzit mie și altora. Am ascuns și negat totul cu stângăcie multă vreme. Însă David a răsărit de nicăieri și într-o singură zi a reușit să-mi afle secretul. Mi-e teamă și lacrimi îmi șiroiesc pe obraji, căci știu cine va fi următoare victimă colaterală a puterilor mele. Întâi a murit mama.Urmează David. E numai o chestiune de timp până când puterile mele vor reuși "accidental" să îl ucidă.

Patru naţiuni, o singură lume. O lume în care confortul pământesc este nimic, unde gloria și puterea reprezintă steaua de pe cer, iar ființele metafizice se luptă pentru accederea spre această stea. Milenii mai târziu, lumea Îngerilor și a Demonilor era schimbată, aceasta fiind populată și de alte ființe, trecută prin sute de războaie și condusă de căpeteniile cele mai puternice ale fiecărui regat. Legea, religia, pacea și ordinea impusă sunt distruse odată ce regatul Demonilor are un nou conducător.

De două săptămâni am același vis. Sunt la liceu. Doar că nu mă îndrept spre ultima clasă de pe holul mijlociu, ci undeva la subsol. Însă noi nu avem așa ceva. Nu din câte știu eu. E mult întuneric. Merg cu atâta siguranță pe mine, ca și când aș cunoaște fiecare cotlon. Habar n-am ce e aici, dar cu siguranță nimic bun. Altfel de ce ar fi ascuns? Și apoi el. Sunt fascinată de persoana sa. Ar trebui să îmi fie frică, ar trebui să resimt toată energia negativă pe care o emană, fiindcă asta e specialitatea mea. Ar trebui să fug cât mă țin picioarele, dar nici măcar nu mă clintesc. El se întoarce spre mine și brusc totul devine foc. Inima mi-e în flăcări, iar camera se umple de scântei. Când mă trezesc nu mă mai pot concentra pe viața mea, fiindcă mi-e dor. Mi-e dor de lumea îngropată sub liceul „Orion" și de stăpânul său. Vreau să știu cine e. Ce caută aici. De ce tot face ceea ce face. Vreau să știu totul despre el. Vreau să știu de ce îmi tot bântuie somnul, fiindcă trebuie să existe un motiv. Mereu există. Pentru mine visele nu sunt doar simple vise. Niciodată n-au fost.

Daemen Blakit al II lea. După asasinarea tatălui său, conform legii, este nevoit să se așeze pe tron și să ia ceea ce i se cuvine. A fost privit cu neîncredere și dispreț, atât de supușii săi cât și de inamicii dornici să pună mâna pe Ținutul Focului, cel mai pur dintre toate. Căci cum putea un fiu risipitor după care suspineau toate fetele din regat, un desfrânat, să readucă gloria tărâmului „Royalia"? Au trecut 365 de zile de atunci. Daemen a lăsat lacuri de sânge în urma sa, și-a reîntregit regatul, a cucerit și a supus mii de ținuturi învecinate. Nu a iertat pe nimeni. Și-a câștigat onoarea, respectul și frica. Supușii săi îl onorau, căci adusese cinste pământului lor. Îl respectau, căci faptele nu-i arătau vârsta. Renunțase la perioada sa de sălbăticie și devenise un conducător. Dușmanii nu-l onorau și nici nu considerau că le-ar merita respectul. În schimb împărțeau ceva cu royanii: frica. „Să te temi de pietrele de aquamarin pe care le are înloc de ochi. Să te temi de focul pe care-l trimite înloc de privire. Să te temi de acel rânjet, căci e semnalul pe care ți-l oferă înainte să-ți zdrobească lumea. Să te temi de regele Daemen, fiindcă e însăși moartea în persoană, ascunsă sub un chip divin" Tăcerea lui îți face sângele să fiarbă, căci regele nu vorbește. Oh, nu. Regele ascultă, cercetează, învață. Are mers agil, brațe puternice, picioare lungi. 1 metru nouăzeci de mister, aroganță, putere. Sihara a fost dată în semn de sacrificiu. Mâna singurei fete din Regatul Mării și focul nu avea să le ardă casa din temelii. Dar cum ar putea o ființă ca ea să supraviețuiască în „Royalia"? „E al meu. Îl iubesc. Mă iubește" „Atunci de ce a acceptat propunerea? De ce m-a luat de soție?" strig, incapabilă să îmi controlez furia și amărăciunea din glas Râde. Râde atât de tare, ca și cum ar ști ceva ce eu nu știu.

Dacă mi-ar fi zis cineva când am plecat de acasă că astăzi, marți, viața o să mi se schimbe, probabil i-aș fi râs în față. Bineînțeles că nu m-a avertizat nimeni, ce naiba? Am făcut ce fac de fiecare dată când îmi ies din minți. M-am urcat în mașină și am gonit fără nicio destinație, folosindu-mă de muzică și de adrenalină ca să-mi golesc mintea. Pumnii îmi sângerau când am apucat volanul, dar nu m-am stresat să fac ceva în legătură cu semnele care le demonstrau oamenilor ceea ce deja știau: nu sunt un băiat bun. Nu sunt nimic. Și uite-mă: habar n-am pe ce stradă, nici măcar numele cartierului nu mi-e familiar. Am oprit brusc motorul, lăsând câinele care a apărut de nicăieri să se dea dracului din calea mea, și-atunci am văzut-o. Gratiile negre de la gard nu mă lăsau să cuprind chiar toate detaliile, dar fata din spatele lor avea ceva care m-a dat complet peste cap, fiindcă am tras mașina pe dreapta și am făcut probabil cel mai dement lucru din viața mea: am lăsat geamul în jos și am privit-o. Avea căștile în urechi și mătura curtea de parcă pășea pe lună. Nu-i păsa că dacă ar fi trecut un om pe stradă ar fi auzit-o cum fredona complet pe lângă ton. Nu purta o mască. Era sinceră, pierdută în spațiu, dar cu siguranță diferită. Se lupta cu vântul și se încrunta de fiecare dată când acesta îi împrăștia frunzele strânse cu multă migală. Dar n-a renunțat nici măcar o clipă, deși era complet varză. De fiecare dată când lua hârtiile mai mari și se îndrepta cu ele spre tomberonul aflat mult mai în față, jumătate din ele îi cădeau pe jos. Le privea, apoi izbucnea în râs. Și nu puteam să pornesc motorul și să plec, pentru că fata asta nebună îmi făcuse întreaga furie să se evapore, fără să știe. N-ar fi trebuit să mă vadă acolo, dar soarta nu ține cont de...nimic.

Celest este umilită,dar știe ca undeva,cineva o iubeste.Totul se schimba radical cand la Academie vine un demon care e repartizat sa stea la Celest acasa. Acesta incearca sa o foloseasca pe Celest ca bilet de ieșire din Rai doar ca pe parcurs ceva i se intampla fetei. ~×Neterminata×~