,, - Nu mă mai răni! şopti ea cu o voce tremurândă, privindu-l în continuare în ochii adăugați superb la fața perfect construită, albă şi curată fără nicio impuritate. Zâmbetul îi dispăru şi fu înlocuit cu o figură serioasă şi răutăcioasă care o îngheță mai tare. Pufni răutăcios şi zise în şoaptă: - Nu te rănesc... Te ucid! " Simte cum timpul arde! Vezi cum flacăra se ridică până la vârful acului de ceas, acoperind cu totul cifrele aurii ale vieții noastre. Într-adevăr, doare când se vede ceasul făcându-se scrum puțin câte puțin, dar un simplu argument: NU STINGE FLACĂRA... E A TIMPULUI! ,,Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiți totul". Fiecare minut, fiecare secundă, fiecare moment poate deveni o provocare după ani întregi de parcurgere a unui drum spre o formare normală a vieții. A unui drum al inițierii. Exact aşa a decurs viața adolescentei Elizabeth Smith, fata cu părul din naştere precum un foc neastâmpărat şi cu aspirații normale de elev până la un anumit punct. Aici intervine demonstrația schimbării în etapa ei de adolescentă când un vis o urmăreşte în fiecare noapte. Când încearcă să găsească răspunsul acestui vis, timpul devine inamicul ei şi totodată calea ei spre fericire totală. Folosindu-l greşit, poate să distrugă tot ce iubeşte sau să îşi îndeplinească cele mai arzătoare dorinţe. Doar că atunci când reuşeşte să dobândească prețioasa armă a timpului, totul scapă de sub control şi ea devine pur şi simplu o țintă în ochii tuturor care vor să dețină puterea absolută pentru propriile interese. Decizii grele şi răsturnări de situații îşi fac apariția. Odată cu acestea apare şi înțelepciunea. Încetul cu încetul nu va mai fi doar o simplă liceană... va fi mult mai mult: INVINCIBILĂ!

Viaţa este ca o poezie. Ori mergi într-o monorimă amplă şi perfectă, ori într-o controversă de încrucişare! Aici îmi deschid sufletul şi îmi opresc mintea să scot versuri cu nemiluita. Pentru că nu mi-am găsit acel ideal să mă asculte, am hotărât să mă destăinui Apusului prin niște mărturisiri profunde, vorbind cu Soarele înainte să dispară și râzând cu Luna când își găsește locul pe cer înaintea mea. Fiecare emoție apare când se înserează, de aceea vorbesc cu Apusul prin niște versuri rupte din inimă și cuvinte pictate cu sufletul. Doar ce fac, este să mă descarc Soarelui care mă părăsește și Lunii ce apare, împreună cu natura ce-mi e prietenă, dar care adoarme, la fel ca şi sentimentele mele moarte! Din cauza timpului, sufletul meu neînțeles se refugiază în versuri dedicate corpurilor cerești sau chiar elementelor spirituale.