Aveam o viata destul de obisnuita, cu amici buni, parinti acceptabili, muzica imi bucura sufletul si eram o persoana fericita. Asta pana sa descopar ca amintirile mele aveau sa ma obsedeze, sa ma urmareasca, sa ma faca sa sufar, sa plang si sa rad in hohote, vazandu-le, auzindu-le, simtindu-le, retraindu-le.. visand.. Da, exact, visam amintiri. Ce poate fi mai inspaimantator decat o multime de amintiri uitate de timp, care iti inunda mintea si sufletul de fiecare data cand inchideam ochii? Nu stiu despre voi, dar pentru mine acesta este un cosmar pe care il trăiesc zilnic..