|pauză| . Când aud numele lui Caelestis Vane, toți locuitorii din Kalavor, regatul Văzduhului, îngheață, iar toate conversațiile se topesc în șoapte purtate de vânt printre umbre. Prințesa, viitoarea moștenitoare a tronului, are sufletul și mintea sfărâmate și înghețate, zdrobite sub sângele pe care l-au vărsat vorbele și mâinile ei, sub minciuni pe care ea însăși le-a țesut. Dar nu asta e problema cu ea. Ci faptul că n-ar ezita, pentru a se înălța, să tragă alte inimi în adâncuri, să calce și să frângă visuri și cadavre. Caelestis Vane e rece; e curajoasă; e nesăbuită; e autodistructivă; e instabilă; e inteligentă; e, oh, atât de înfiorător de încântătoare. Caelestis Vane e un cutremur care spulberă continente cu un zâmbet. Un ocean cataclismic, o respirație întreruptă, o zeitate decăzută, cu aripile frânte și întinate de întuneric, care ar ucide fără să clipească. Însă niciunul dintre oamenii din lume - din niciuna dintre cele cincisprezece - n-are habar de ce e capabilă cu adevărat cea care are aștrii și întreg cerul la picioare. Iar Caelestis asta și vrea să demonstreze. Că-și merită dreptul la tron, lumina, onoarea, renumele și libertatea. Că nu este ceea ce toți o cred a fi. În ziua când împlinește nouăsprezece ani, încoronarea nu decurge conform planului. Lonn, prietenul ei cel mai bun, izbucnește în flăcări, odată cu zeci de alți oameni din Kalavor. Totul se prăbușește în haos. Și ar putea fi cea mai bună ocazie a ei de a se ridica și de a arăta că a fi uman înseamnă și a te prăbuși. Chiar dacă asta înseamnă că zeci de realități, toate cele opt regate și viața ei sunt pe muchie de pumnal, înecate în secrete însângerate, comploturi și trădări mai vechi decât însuși timpul. * cover created by Rosalie_TheDarkLady. Go check her out, her graphics are amazing!

. ,,Știi ce înseamnă să ții universul în mâini? Să poți pocni din degete fără să-ți fie teamă. Să te poți uita la cer fără să te simți pătat de propriile păcate. Să fii o rămășiță din soare, un strop de ocean, ultimul cuvânt dintr-o scrisoare. Să fii haos..." Dialogurile cu el erau poezia ei. Dar ascânteia dintr-un suflet început cu un foc de tabără nu e menită să dureze. Frumusețea ei stă tocmai în efemeritate. În ireal. În nonsens. Ascânteia. Ascânteia spune multe, dar și nimic. Ce-ți poate dărui în plus o scânteie dezacordată? E-n inimi și nu prea. E o jumătate. Un vis. O speranță. O explozie. Ascânteia poate fi orice... Să sperăm. 《un început din 24 mai 2019》

|PAUZĂ| Un experiment cu reverberații în întreg spațiul cosmic. O greșeală. Vizitatori externi. Tehnologie mult prea avansată. O cursă pentru dominația mondială. Și o fată care nu poate nicidecum jongla cu toate. ❧❧❧ Pe un Pământ unde spațiul şi timpul se contopesc, unde mărimea sau dimensiunile nu contează și nici măcar antonimele nu sunt distinctive, singurul cuvânt atribuibil oamenilor din 3021 devine indolența. Acest lucru iese la iveală atunci când populația este acaparată printr-un virus numit Contopirea, menit să inhibe și ultima fărâmă de independență existentă. La marginea lumii, conducerea stă pe prăpastia unei distrugeri iminente, iar stelele imense, albastre și reci ca un cavou, amenință să sfârșească existența omenirii. Ei bine, astfel stând lucrurile, la ce te-ai aștepta de la o puștoaică de șaisprezece ani? Nu la fapte prea mărețe, în orice caz; mai mult ca sigur, orice copil obișnuit ar abandona și s-ar eschiva în spatele protecției celor dragi. Dar dacă nu ai în spatele cui să te eschivezi, iar singurul care ți-a mai rămas e cel mai bun prieten al tău? Hiraeth nu este nici pe departe definiția perfecțiunii. Nici măcar ea nu s-ar fi ales pentru a îndeplini o misiune mai importantă decât mersul la liceu. Este insurgentă, vulcanică, aeriană, îndărătnică și antisocială; exact genul de persoană pe care nu te-ai putea baza. Însă s-ar putea spune orice despre ea, exceptând faptul că nu are curaj. Este asta de ajuns? Ce întâmplă când greutatea de a salva nu doar propria planetă, ci întreg Universul, cade pe umerii ei? Un palindrom, un joc cu sumă nulă, amenințări voalate și nenumărate situații unde nimic nu e ceea ce pare. Te încumeți să pornești în aventură? Te încumeți să readuci lumea la normal? *cover made by @Rosalie_TheDarkLady. Thanks a million! ❤*

Cynefin este locul sau timpul unde aparținem instinctiv și ne simțim conectați cu noi înșine. Doresc să ofer sfaturi pentru cei care își doresc ca opera lor să fie supusă unei păreri obiective, complexe. Nu mă leg de gramatică și ortografie, ci de firul narativ, personaje și elemente de construcție a textului. Sper din suflet să vă pot ajuta în călătoria voastră literară.

fantezie înaltă | aventură | magie | fantezie epică | legende | mister Primul volum al trilogiei ,,Granițe de constelații" Cosmo Evander, un ajutor de fermier de cincisprezece ani din capitala micuțului regat al Axoniei, se desprinde de el însuși cu fiecare zi ce trece. Deși are o viață ușoară și liniștită, niciodată nu a aparținut printre sătenii mărunți, statornici și perseverenți. Dimpotrivă, se simte captiv. De când se știe, sufletul lui este în mișcare, visând la aventură, la farmec și la noi tărâmuri; cel mai mult pe lume, își dorește să plece să vadă Stelele Prăbușite, cioburile de lumină care s-au spart undeva, departe, într-un regat de care îl despart mii de mile. Iar acum, de ziua lui, are în sfârșit șansa să-și împlinească visul. Însă, atunci când, la ceremonia Armelor, este ales de ceva ce nimeni nu s-ar fi așteptat, totul se prăbușește. Într-o lume în care magia îți hărăzește cursul destinului și determină gloria familiei tale, diferențele fundamentale dintre el și cei care l-au înconjurat toată viața îl apasă pe Cosmo pe umeri mai mult ca niciodată. Singura lui șansă la fugă se distruge și mai mult când oameni de peste tot din țara luminoasă, fermecată încep să dispară fără urmă, sub amenințarea morții. Poate, până la urmă, problema lui cea mai mare nu va fi cum să ajungă să vadă Stelele Prăbușite. Meleagurile din sori și cuvinte au altceva în plan pentru el. * cover created by Rosalie_TheDarkLady; her premade shop is one of the best around here. Thanks a lot! ♥ un început din 21 aprilie 2020

atât de oribil de incertă este descoperirea că nu numai că nu te cunoşti, dar nici măcar nu eşti, n-ai fost şi nu vei fi. țese-ți clipele şi colorează-le cu praf de gânduri şi de vise.

poezii confuze, ca unghiul drept al unui semn de întrebare care te împunge între coaste. poezii suferind, căutând, dorind, visând, împlinind, înflorind, sângerând. poezii trăind şi fiind mai vii decât te-ai aştepta să fie.

şi-am încorsetat coaste-ntr-un trup băltit de sânge, am cusut carnea sfâşiată cu stâlpi de telefon şi am rupt în bucăți inima şi visele şi aşa abia pulsând. ca să ne admire şi pe noi animalele aşa cum suntem; că-n definitiv, noi nu ne admirăm destul între noi? o altă antologie de poeme cu vers alb, mai mult sau mai putin cufundate în iraționalul sentimentului.

"râsul lui Voltaire este jeg pe sandaua lui Dionysos" - Nichita Stănescu tragicomedii văratice la adresa omenirii interpretate de un debutant fără chef într-o noapte rece de noiembrie, când momentan e niciodată şi azi e deja mâine, iar nebunia s-a împachetat singură-n staniol.

am cules din aer romanițe, le-am fragmentat în praf şi pulbere de gânduri şi le-am risipit în tremur alb peste copacii unei şoapte de răsărit.