,,și încă lipesc flori presate pe discul de muzică clasică al nesperanțelor noastre uitate în absurd..." Când stelele cad în și din mine, învelișurile lor de vise și speranțe îmi zdruncină, puțin câte puțin, esența. Îmi găuresc sufletul, îmi vlăguiesc trupul, îmi încoronează mintea cu absurdul și se ciobesc pentru mine, dăruindu-mi lumina lor. Cu cioburile de stele, pot crea petale de flori pe care le pot arunca în vânt. Cu cioburile de stele, îmi pot construi universurile de fum. °copertă realizată de @farrahgemini° finalizată

despre ego, fără cuvinte complicate, fără savantism partea a doua

enamour (substantiv): cuvinte de care te-ai îndrăgostit irevocabil și ireversibil enamour e un volum de poezie în poezie și de poezie în proză cu literă mică și fără semne de punctuație sau coerență sau orice vreau să țin totul natural încâlcit și fără logică discontinuu căci de ce ai căuta coerență în gând cover made by the brilliant -wanderes

Ce ne face pe noi fericiți, îi întristează pe alții.

Frânturi din traume, descărcări nervoase, cuvinte aruncate fără sens, dar cu însemnătate; eu și poezia.

Poezii din sufletul meu semi-ofilit

halucinații născute din nebunia lui iunie, dar care au gust de șerbet de apocalipsă; copertă: @qwshiro

soare.

;mori mori mori te rog jumătate de cuvânt pic(t)at din mine mori și râzi și ninge cum n-ai mai plâns niciodată mori fiind fericit și plângi fiind fericit citește în gri și fii fericit și apoi mori jumătate de cuvânt ca să pot fi și eu fără să fiu; am ajuns din nou acolo mă închid în mijlocul mării și trag valurile peste mine ca să nu mai pot mușca din aer să nu mai simt cum curgi prin mine ca o furtună pe care o blochez de fiecare dată când încep din nou să exist te rog mori din nou din nou din nou din nou nu mai vreau să te cunosc jumatate de vis fluorescent și dureros mârzga asta mi se urcă din nou la viață și nu mai pot nimic decât să strig și să îmi las ochii să sângereze e atât de cald praful de mine atât de lichid de fierbinte de fierbinte de dureros te rog nu mai exista nu mă mai lăsa să exist mori mori mori din nou din nou nu vreau să te mai simt în mine gravitație nu mai străluci în mine ca o alee de licurici despicați nu mai țipa în mine strălucire nu mai mai mai fi te rog te rog te rog dispari...

mormânturile sunt prea strâmte pentru uraganele ca mine ai uitat, copile? sunt o furtună cu mănuși de piele o catastrofă care râde deasupra cerului în timp ce se aruncă în focurile iadului să nu uiți că soarele nu moare atât de ușor iar o spiță de viață o cale fer-speranță nu se rupe sub pașii trenurilor de jucărie iluzie ca tine să nu uiți niciodată că exist.