Rapiri Stories

Refine by tag:
rapiri
rapiri

2 Stories

  • Lupta pentru a doua şansă by RowenaGonzalez
    RowenaGonzalez
    • WpView
      Reads 31
    • WpPart
      Parts 3
    Vara trecută, Layla Montgomery şi-a regăsit fratele geamăn pierdut, de care a fost despărţită timp de 18 ani. În timpul căutării lui la New York, diva populară s-a schimbat în bine, iar acum îşi doreşte doar o viaţă obişnuită alături de fratele, iubitul, prietenii şi familia ei şi un sfârşit de an şcolar cât mai liniştit. Însă, când una dintre prietenele ei dispare, iar problemele apar, Layla se simte trădată de către toţi. În încercarea de a fi liberă, aceasta ia nişte decizii pripite. Odată cu aceste decizii, Layla nu va mai putea să vadă pericolele pregătite atât de bine de o parte mai puţin bună a trecutului ei, care doreşte răzbunare. Prinsă în capcana trădărilor, între salvarea a încă trei vieţi şi în dorinţa de a putea să refacă legăturile cu ceilalţi, ea este nevoită şi dornică să lupte pentru a doua şansă. Deşi pare imposibil să reuşească toate acestea, deoarece pericolul şi urmările lăsate de deciziile ei formează semne de întrebare pe care doar lupta, iertarea şi iubirea le vor putea învinge...
  • Earning a loss ||Cole Sprouse F.F.|| by DiaHemmings16
    DiaHemmings16
    • WpView
      Reads 661
    • WpPart
      Parts 17
    Yvonne Ayers are o viață normală ca orice alt adolescent de 18 ani. Viața i se pare plictisitoare,locuind doar cu mama ei și iubitul acesteia,dar totul ia o întorsătură completă când la liceu apare Cameron Rivers,băiatul misterios care are toate fetele la picioare. Yvonne îi ignoră avansurile lui Cameron,până când,într-o noapte,ajunge să fie răpită și astfel intră într-o lume nebună și periculoasă,în care tăcerea e cuvântul-cheie.