Singuratate Stories

Poze.

Viata este grea..dar trebuie sa lupti si sa fi curajos indiferent de ce probe o sa fi supus.

Nu sunt genul de fată care să creadă în ceva fără sens, dar și când o fac înseamnă că ceva s-a întâmplat în viața mea. In cazul acesta, eu nu cred în destin pentru că viitorul ține de pașii pe care tu ai de gând să îi faci și de alegerile ce îți pot asigura o viață ușoară ,sau nu. Tot timpul am fost forțată de împrejurări să recurg la fapte calculate pentru a nu da cu bâta-n baltă. Nu știam însă că de la o petrecere nevinovată, la care am fost forțată să merg, o singură privire îmi poate da toate principiile despre viitor la o parte la fel de ușor ca o frunză purtată de vânt. Am învățat că nu tot ce zboară se mănâncă, că fiecare pierdere e doar un pretext pentru adevăratul scop și că EL e un adevărat artist al suferinței ce încă nu Și-a găsit adevăratul scop. Eu am încercat și am luptat.. dar el?

Alexandra are 19 ani, înconjurată de multă lume, dar simțindu-se tot singură, este în căutarea fericirii. Toate îi merg bine la început, dar pe parcurs îl intâlnește pe Geo care îi dă toate planurile peste cap și care o face să simtă ceva ce nu a mai simțit niciodata, o iubire care pornește din ură.

Salut aceasta este o povestire mai trista intr-un fel. Sper ca o veti citi si ca o sa va placa.

Aici veți găsi o parte din poeziile mele. Disclaimer: I don't own the picture used for the cover.

Singuratate oare mulţi ştiu ce înseamna? Poate fi subtila şi elegantă ca o doamnă Poate provoca depresii care te îndeamnă La moarte, la fapte la dracu cu toate Debusolate gânduri ai cu mine tată Lasă-mă să fac ce nu ai putut face vre-odată Crezi că nu ştiu cum e ? să fi sigur Când din 4 fraţi ajungi să fi tot singur Şi tot mă ia cu friguri, şi tot mă lupt cu timpu Cu gându că mai e puţin şi o să fie simplu. Să respir, să traiesc, mai e puţin sper să supravieţuiesc Mă sfatuiesc zilnic cu sufletul poate din orgoliu Nu ştiu dacă-i bine..cer păreri de la fotoliu Fantomele au început să poarte doliu, Vă privesc deja din groapba,vine purgatoriu. Moarte prematură, parca eram în sanatoriu Boli fizice,depresii psihice aleatoriu N-am avut timp să mă atajaşez, Acum tot ce mai am e doar un sicriu bej

Chloe era cea mai populară și plăcută fată din întregul liceu, petreceri în fiecare sâmbătă seară, mulți prieteni și persoane care o iubeau. Viața însă, îi este dată peste cap într-un accident grav de mașină, care o lasă imobilizată într-un cărucior cu rotile. Acum, Chloe este invizibilă pentru majoritatea persoanelor, ignorată și lipsită de atenție. Până și cele mai importante persoane au părăsit-o din cauza invalidității. Închisă în propria-i persoană, urmărește viețile altora din umbră pentru a se perfecționa și pentru a fi unică, pentru a se feri de persoanele care vor doar ceva de la ea.

Polarități constructive

Apocalipsa a inceput. Nimeni nu stia, nimeni nu era pregatit. Fara arme, fara protectie. Tanara, frumoasa cu un intreg viitor in fata, Clark se loveste de cele mai aprigi temeri. Fara parintii, aceasta trebuie sa aibe grija de fratele ei mai mic. "Pana la sosirea noptii e responsabilitatea ta sa gasesti buncarul." "Responsabilitatea mea este sa am grija de Alex." Maturizarea isi va pune amprenta asupra ei. Va trece prin multe incercari. Fuga sau asumare. Cele doua cuvinte care o rastalmacesc pe aceasta. Va fugi pentru a isi salva viata sau va considera ca este nevoie sa afle ce se intampla. Nici nu se gandea ca pana acolo va fi un drum lung.Daca Clark credea ca stie cum este lumea, nu stie. Cine ar fi stiut ca in pragul apocalipsei isi va face prietenii. Fiecare cu povestea lui. "Nu sti nimic despre ea frate, ne trage in jos." "Crede-ma nu eu fac asta." Nu e vorba doar despre supravietuire, e vorba despre speranta ca vor putea trai cu asta. Si cine s-ar fi gandit ca ea, va invata atat de multe.

"Draga luna..." Si uite asa incepea o seara obijnuita din viata mea, pe fereastra... sub stele... vorbind cu luna...

Să fii singur înseamnă să te cunoști pe tine însăți așa cum nimeni nu te mai cunoaște. Cum sună, a? Atractiv, nu? Dar ne dorim noi oare descoperirea acelui "altfel" ce ne pândește după colțul singurătății? Eu, personal, mi-am dat seama că nu, doar după ce am dat colțul. M-am izbit de acel "altfel" atât de tare, încât mi s-a strecurat în piele și s-a contopit cu ființa mea, fiind acum una cu mine.Eu sunt "altfel" și "altfel" a devenit sinele meu. De azi înainte, m-am autodiagnosticat cu sindromul cronic al singurătății.

O simt, o detest, o vreau, o iubesc... Noaptea, în întuneric o pipăiesc, Îngrozit de umbrele din neant Îmi aprind sufletul s-o văd.

- Ai văzut? Ne-a salutat în fugă și avea lacrimi în ochii . Nici măcar nu a avut curajul să ridice privirea din pămân,era complet pierdută.S-a aşezat la o masă mai retrasă şi a aşteptat să-i ia cineva comanda,nu a mai stat cu prietenele ei.Îi e teamă probabil să răspundă cu "NU",când ele o să o întrebe dacă mai este cu el.Dar nu asta m-a surprins,ci privirea ei atunci când i-a sunat telefonul.A scotocit grăbită prin poşeta ei de culoarea cafelei după telefon,apoi s-a uitat pe ecran şi puţinul strop de speranţă pe care-l avea,se năruise.Probabil nu era cine își dorea ea.A închis, a pus telefonul înapoi în geantă,s-a ridicat de la masă și a plecat grăbită.Se lovise de cineva în drum,dar nu s-a oprit să-și ceară scuze.Nu prea îi mai păsa...Era distrusă şi...se vedea de la o poştă!

Povestea asta este despre un baiat care era diferit de altii. Din cauza asta el a ramas singur.

Povestea aceasta va fi despre tradare, minciua si dragoste... Mai multe detalii le aflati pe parcurs. Daca nu va place ceva doar puteti sa-mi spueti. Va multumesc! ,,aticipat''

O sa va povestesc tot ce s-a intamplat in viata mea.