Drama capătă proporții epice, desfășurându-se între strălucirea orbitoare a palatelor orientale și hățișul contemporan al crimei și al răzbunării. Prințesa Adrianne, purtătoarea unui nume menit fastului, își trăiește copilăria sub cupolele opulente și crude ale palatului patern, stăpânit de sultanul din Jaquir. Acolo, ea asistă neputincioasă la degradarea lentă a mamei sale, Phoebe - frumoasă, fragilă, blândă - zdrobită zilnic de voința unui soț despotic. Când suferința devine insuportabilă, Adrianne își urmează mama, bolnavă și istovită, într-o încercare disperată de evadare din umbra sultanului din Jaquir. Exilul american, visat ca un tărâm al eliberării, se dovedește însă o amăgire crudă: Phoebe, secătuită trupește și sufletește de anii de abuz, se stinge, lăsând-o pe Adrianne singură, cu o durere mută și o ură adâncă, aproape sacră, îndreptată împotriva tatălui ei. Din această rană ia naștere o nouă identitate. Adrianne devine o hoata de bijuterii de elită, rafinată și necruțătoare, ghidată de inteligență, instinct și de dorința de a ataca inima bogăției - locul unde puterea își adună trofeele. Fiecare furt este o lovitură simbolică, o răzbunare amânată. Pentru a-și duce planul la capăt, ea acceptă o alianță fragilă cu Philip Chamberlain, spărgător de seifuri carismatic și primejdios, singurul capabil să înfrunte imposibilul: seiful legendar al sultanului Jaquir. Traducerea si adaptarea ,pictograme de Medeea.
More details