Ofelia

Era o dupa amiaza calda de septembrie iar Ofelia iesise sa se plimbe in parcul din fata blocului de locuinte unde locuia de aproape 20 de ani.
Locuise o mare parte din acesti ani cu sotul ei, de cand se casatorise, in acelasi loc si ajunsese sa iubeasca diminetile si serile viziunea soarelui revarsat peste parc. Dimineata timid iar dupa amiaza aproape portocaliu.
Venise dintr-o tara est-europeana prin casatorie cu Cameron. Era cu 10 ani mai batran decat ea dar se intelesesera din prima clipa. Il admirase mereu ca era un barbat inalt si bine, fara sa fie frumos din cale afara. Era insa carismatic si fluturii nu disparusera niciodata din stomac la vederea lui. Il iubise in mod devotat si sperase sa primeasca aceeasi iubire de la el. Il simtise cald si devotat dar nu simtise din partea lui adevarata iubire coplesind-o. Era insa fericita si asa.
In tara natala avusese doua iubiri, una pentru sotul ei si una pentru un alt barbat pe care-l cunoscuse inaintea sotului si dar cu care avusese o relatie platonica.
Cu toate acestea ii ramasese in minte si in suflet si nimic si nimeni nu il detronase de acolo. Era ascuns bine intr-un cotlon al sufletului iar cand l-a cunoscut pe cel care avea sa-i fie sot, credea ca primul iubit a ramas o amintire si atat.
Cel care avea sa-i fie sot nu s-a dovedit niciodata la inaltimea statutului de sot. Din primii ani era preocupat de aventuri. Deci marea iubire proclamata inainte de casatorie fusese departe de a fi vreo iubire. Era o iluzie si atat. Si astfel Ofelia decisese sa-l paraseasca.