Story cover for Întunericul. by -necrophilee
Întunericul.
  • WpView
    Reads 44
  • WpVote
    Votes 8
  • WpPart
    Parts 1
  • WpView
    Reads 44
  • WpVote
    Votes 8
  • WpPart
    Parts 1
Ongoing, First published Mar 30, 2017
Doar citeşte şi o să aflii.
All Rights Reserved
Sign up to add Întunericul. to your library and receive updates
or
Content Guidelines
You may also like
M-a lăsat la ușa spitalului.... by carmendanielab
1 part Ongoing
M-a lăsat la ușa spitalului În dimineața aceea nu era nimic spectaculos. Cer gri. Aer rece. O oprire scurtă în fața spitalului. Soțul meu a oprit mașina, a privit înainte și a spus: - Sună-mă dacă e ceva. Atât. Am coborât singură. Ușa s-a închis. Mașina a plecat. Nu m-am uitat după ea. Mă dusesem pentru un pansament. O procedură de rutină. Așa îmi spuneam. Când a intrat în salon, doctorul George nu s-a uitat prima dată la picior. S-a uitat la mine. - Vă simțiți bine? Întrebarea m-a iritat. Femeile ca mine nu au timp să nu se simtă bine. - Da, sigur. M-a privit câteva secunde prea lungi. Apoi a spus calm: - Nu arătați bine deloc. Aș vrea să vă internăm. Internare. Eu aveam copii acasă. Aveam lucruri de făcut. Nu puteam „să mă internez". Dar când am încercat să mă ridic de pe scaun, mi s-au înmuiat genunchii. Am rămas. A doua zi a intrat în salon fără să bată. Nu era calm. - Analizele sunt foarte proaste. Dacă mai stăteați două zile acasă... S-a oprit. - Corpul dumneavoastră este intoxicat. Rinichii cedează. Vorbesc cu nefrologul. Sper să nu ajungem la dializă. Dializă. Cuvântul acela nu suna ca un tratament. Suna ca o condamnare. Nu îmi amintesc tot din luna aceea. Perfuzii. Frisoane. Tavan alb. Vocea lui George discutând pe hol cu alți medici. M-a ținut pe secția lui, deși problema mea depășea chirurgia plastică. Vorbea non-stop cu specialiști. Ajusta tratamente. Se lupta. Nu știu dacă era doar un medic bun. Sau dacă Dumnezeu mi-a trimis un om exact la timp. Apoi m-au dus în sala de operație. Când m-am trezit, am știut că nu mai e doar o infecție. Piciorul se agrava. Iar degetul mic devenise o decizie pentru viitorul apropiat. Am înțeles atunci ceva simplu: Nu toate morțile vin cu sicriu. Unele vin încet. În perfuzii. Și uneori, singura diferență dintre viață și moarte este un om care refuză să te lase.
You may also like
Slide 1 of 10
Încă nu știu ce titlu îi voi pune.... cover
Secția de psihiatrie cover
Universul fara El cover
Arhitectura unei inimi frânte cover
M-a lăsat la ușa spitalului.... cover
Dezvoltare Personala cover
Seduction cover
I'm lucky ,or not ?!  cover
IOSIF PERIADE - CITATE volumul 2 cover
Satanismul! cover

Încă nu știu ce titlu îi voi pune....

6 parts Ongoing

Se spune că drumul spre Divinitate este unul solitar, dar Isadora a învățat că, uneori, Dumnezeu îți trimite un om care să-ți țină felinarul atunci când poteca devine prea întunecată. Alistar nu a fost doar un simplu trecător în viața ei. A fost răspunsul la întrebările pe care nu avea curajul să le rostească cu voce tare. Într-o lume care o învăța să se bazeze doar pe ea, El a învățat-o să își ridice privirea spre Cer. Nu prin predici rigide, ci prin felul în care privea lumea, prin răbdarea din vocea lui și prin lumina care părea să-l însoțească chiar și în cele mai grele momente. Aceasta nu este doar o poveste despre credință. Este povestea pașilor ei ezitanți către regăsire, ghidați de cineva care a văzut în ea mai mult decât vedea ea însăși. Este despre El - îndrumătorul ei, ancora ei și cel care i-a arătat că, indiferent cât de departe a rătăcit, brațele Tatălui sunt întotdeauna deschise.