Scrisori către bunicul ✓

Dragă bunicule,

Sunt deja aproape șapte ani de când te-am pierdut. Șapte ani în care am regretat fiecare moment în care, poate, te-am supărat, am fost obraznică cu tine sau nu te-am ascultat. Știu că m-ai iubit mai mult decât orice. Știu că mi-ai vrut întotdeauna binele. Mereu mă scăpai de dojana bunicii și mă învățai tot felul de lucruri care azi îmi sunt utile.

Aștept în fiecare zi să te întorci. Să intri pe ușă așa cum ai plecat, în costumul acela negru în care te-am văzut ultima oară; să ai servieta cu dosare și cărți de matematică într-o mână și țigara în cealaltă. Aștept să intri în bucătărie, să te așezi la masă și să-i ceri bunicii o farfurie cu ciorbă; să începi să o sorbi cu poftă, doar ca să îmi spui că eu nu am voie să fac asta, pentru că sunt încă mică. Vreau să mă ții din nou pe genunchi, să mă legeni și să râzi cu mine.

Vreau să-ți văd iarăși zâmbetul pe care l-am moștenit de la tine, ochii aceia albaștri care purtau în ei numai blândețe și dragoste; nimic altceva. Vreau să-ți aud din nou vocea în fiecare zi, să te aud cum mă strigi la masă din pragul ușii, atunci când mă joc pe drum cu ceilalți copii. Vreau să mă strângi din nou în brațe când mă simt tristă, să-mi spui că totul va fi bine și că nu e nevoie să plâng pentru nimicuri.

Crezi că acum e momentul să plâng? Pentru că o fac. Îmi e dor de tine. Enorm de mult. Tot ce vreau e să te întorci înapoi acasă și să petrec mai mult timp cu tine; am fost proastă fiindcă n-am făcut-o atunci când a trebuit.

Te iubesc. Sper că ești bine, oriunde ai fi ajuns; pentru mine nu contează dacă e Rai sau e Iad, contează să fii bine și să te odihnești în pace.