!Fantasy-Romance!
Avril Rivera este o adevărată dilemă; una chiar foarte mare. Singura ei dorinţă este să părăsească Norkdeal, împreună cu fraţii ei, pentru totdeauna. Dar ea ştie foarte bine că Theo şi Cole nu sunt Visători, aşa cum ceilalţi o numesc pe Avril, iar vieţile lor nu ar fi cruţate. Doar puterile sale îi ţin pe toţi în viaţă, căci, dacă ea nu ar mai putea îndeplini dorinţele oamenilor, ar fi fost moartă de mult timp.
În paralel, Keyron Alston priveşte cum lumea din jurul său se prăbuşeşte şi nu poate face nimic. Singura lui dorinţă este să captureze un Visător şi să-l oblige să-i îndeplinească visul. Avril nu-l consideră mai mult decât Prinţul laş al oraşului în care ea trăieşte. Niciodată nu va creşte în ochii ei, mai ales când, pentru el, viaţa ei nu contează câtuşi de puţin.
Totuşi, vor depinde unul de celălalt cum n-au mai făcut-o vreodată, iar ochii, arzând în flăcări, care-l priveau odată pe el, se vor îneca în apă.
Toate drepturile îmi aparțin în totalitate.
AverkisBllack a realizat coperta.
Taehyung și JungKook se întâlnesc într-un club de gay,și au o aventură de o noapte,însă acea seară le va schimba viața la amândoi și le va uni destinele.
"Ești ce? nu am de gând să fiu tată la vârsta asta!"