Suflete rivale
  • LECTURES 119,365
  • Votes 692
  • Parties 2
  • LECTURES 119,365
  • Votes 692
  • Parties 2
En cours d'écriture, Publié initialement mai 15, 2017
Seria Rivali. Cartea a II-a.

Jackie Deverell e fructul interzis. Știi mărul ăla copt, roșu, al dracului de suculent și care ar putea să îți potolească o foame copleșitoare dintr-o singură mușcătură? Dar care poate să te ucidă de la primul contact? Asta e printeșa din Austin, Texas pentru mine.
Toată viața, mi-am văzut părinții cum s-au chinuit cu banii. Tata încercând să câștige suficienți de mulți cât să ne asigure un trai mai bun, iar mama muncind la fel de mult ca să îl facă pe el fericit. Apoi ei au dispărut. Smulși de lângă mine într-un mod brutal, am rămas singur, într-o groapa hienelor care au mușcat din mine toată viața.
Ești doar un sărăntoc. Îi este milă de tine. Să nu crezi că e apropiată de tine pentru că simte ceva. Ai reușit să te strecori în familia lor și te-au luat sub aripă, dar ești doar o rață urâtă într-un iaz plin de lebede. Da, cuvintele astea sunt cele care mi-au marcat sufletul din prima clipă în care m-am mutat în orașul ăsta mizerabil și m-am îndrăgostit de ea.
Prințesa interzisă din turnul de fildeș. Femeia frumoasă, cu un suflet enorm și cu o inima firavă. Pe care am distrus-o în mii de bucățele doar ca să nu fiu otravit de mărul interzis.
Timp de mai bine de zece ani, am încercat să îmi ascund sentimentele și am încercat să o țin pe ea la o parte de mine. Apoi, când am distrus ultima fărâmă din inima ei, mi-am dat seama că o vreau.
Că sufletele noastre nu sunt rivale, ci menite să fie pereche.
O mai pot recupera ca să îmi asigur finalul fericit pe care nu-l merit?
Tous Droits Réservés
Inscrivez-vous pour ajouter Suflete rivale à votre bibliothèque et recevoir les mises à jour
ou
#5serie
Directives de Contenu
Vous aimerez aussi
Vous aimerez aussi
Slide 1 of 10
Frica,Ura si Iubire!  cover
Playing Dirty  cover
Păcatul Ameliei cover
CONDAMNAT SĂ IUBEASCĂ  cover
Atracție Neprevăzută cover
Sebastian cover
Familia Moretti cover
Un Suflet Rănit  cover
PRINȚESA FUGARĂ. Cronicile Pierduților vol. 1 cover
Îngerul Din Iadul Meu cover

Frica,Ura si Iubire!

60 chapitres Terminé

(FINALIZATĂ) Volumul I din seria Iubirea Învinge! Ce se intampla cand totul este din ura.. ? Cand ea il uraste atat de mult incat incepe sa simta ceva pentru el. Ce se întâmplă când două lumi total diferite se ciocnesc? Când întunericul întâlneşte lumina? Când ura întâlneşte bunătatea? Când apa se combină cu focul? Ea: fata care care a renuntat la toate pentru el , iar el poseda autoritatea intr-o lume in care totul este permis.. La noi e o linie subtire intre obsesie si iubire Două lumi total diferite se întâlnesc. Apă şi foc. Lumina şi întuneric. Dragoste şi ură. M-am indragostit de tine..Te rog nu ma face sa imi para rau. Mulțumesc @sleepinthemagicgardn pentru coperta !! #81 in Povestiri de dragoste [11.10.2015] #70 in Povestiri de dragoste [05.10.2015] #69 in Povestiri de dragoste [10.10.2015] #65 in Povestiri de dragoste [13.10.2015] #58 in Povestiri de dragoste [15.10.2015] #46 in Povestiri de dragoste [17.10.2015] #39 in Povestiri de dragoste [18.10.2015] #35 in Povestiri de dragoste [17.12.2015] #29 in Povestiri de dragoste [12.03.2016] #28 in Povestiri de dragoste [18.12.2015] ATENTIE! - Cartea necesita o editare severă, prin urmare conține greșeli de ortografie, punctuație și scriere majore. Cine nu le poate ignora este rugat sa nu citească. - Este prima mea carte și îmi asum orice tip de greșeli. Recunosc, nu este o carte excelentă. Toate drepturile rezervate !