Sacrificiul suprem

Stiti acel moment de deja-vu? Senzatia aceea ca ti se intampla ceva ce ai mai trăit odata? Ei bine asta simteam eu cand treceam pe lângă casa familiei Besson. Si nu doar senzatia de deja-vu isi făcea de cap ci si senzatia cum ca as fi urmărită. Dar asta e o tampenie. Nu sunt urmărită. Povestile sunt doar povesti nu?

Asa credeam si eu acum cinci luni. Ca nimeni nu te urmareste vreodata in intuneric. Ca esti mereu in siguranta oriunde te-ai afla. Dar nu. Mereu exista cineva in intuneric care sa arunce o privire asupra ta. Si uneori, acele persoane, iti citesc pana si adâncurile sufletului. Intentionat sau neintentionat. Fiecare dupa firea creari. Dar cert este ca nu esti niciodata nicăieri in deplina siguranta, fie ca e noapte sau zi.

Dar de creaturile noptii ati auzit pana acum? Sunt sigură ca da, dar sunt la fel de sigură ca nici nu le dati crezare. Nu-i nimic. Nici eu nu o făceam pana acum cinci luni.

Da, acum cinci luni viața mea s-a întors la 180 de grade. Si am descoperit ca imposibilul devine posibil intr-o singura fracțiune de secundă. Nu tine de crezare, ci de ceea ce a fost făurit cu multi ani in urma. Ceva ce s-a ascuns mult timp populatiei umane. Si nici acum nu este cunoscut la nivel mondial. Ceva care te-ar face probabil sa se sperii pana la moarte. Dar pe mine nu m-a speriat. De ce? Pentru ca nu îmi imi este frica de moarte. Caci eu însumi sunt moartă. Sunt moartă pe dinăuntru si faptul ca am intalnit moartea nu m-a afectat. Mi-am gasit fratii. Si asta a însemnat pentru mine un nou inceput. Un inceput al sfârsitului.