Prima zi. Partea a2-a!

Prima zi. Partea a2-a!

  • WpView
    Reads 1
  • WpVote
    Votes 0
  • WpPart
    Parts 1
WpMetadataReadOngoing
WpMetadataNoticeLast published Wed, Jun 21, 2017
Si am dat in vorbe cu ea.Se parea ca o chema Alice.Avea 13 ani la fel ca mine si acum 2 ani se mutase aici ,deși s-a nascut in Romania.Ea invata la scoala nr. 5 unde din cate stiam eu acolo trebuia sa merg si eu.Ea imi spuse ca acum 2 ani parintii ei au abandonat-o pe o straduta din Anglia.O luaseră in grijă o femeie de 33 de ani.Ea nu avea copii iar sotul ei era mort de mult. A DOUA ZI: Am decis ca ma voi intalni cu Alice in parc la ora 07:00.Am asteptat-o vreo 10 minute si apoi am inceput sa ne plimbam.Ea imi zicea ca e pe clasa a 6-a B.Si un miracol facu ca si eu am picat in acea clasa.Pentru ca era ora 07:20 trebuia sa mergem la scoala... -Daca vreti continuarea votati-ma sau comentati😀- #iammabel🌸
All Rights Reserved
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Ochii de gheață din adâncul zăpezii
  • Din Prostie In Poveste - Cum Sa Strici Tot Si Sa Pari Ok
  • El Silencio de Madrid
  • You are mine//J.JK//
  • LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1
  • Thalas: Căpitanul nimănui
  • A House of Second Chances
  • VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3
  • Elin
  • ~Prințesa si Mafiotul ~

"Un foșnet de zăpadă călcată m-a făcut să-mi țin respirația. Am privit înspre marginea pădurii și l-am zărit. Era fința. Nu se ascundea de data asta, nu încerca să se piardă în umbre. Stătea drept, cu mantia albă fluturându-i în jur, ca și cum chiar vântul s-ar fi înclinat în fața lui. Ochii lui... îmi străpungeau sufletul. Am făcut un pas, apoi altul, coborând scările cabanei. Știam că ar trebui să trezesc pe cineva, să nu fiu singur, dar ceva mă împingea înainte. Parcă mă chema. Parcă legătura dintre noi exista cu mult înainte ca eu să pășesc în pădurea asta. -Cine... cine ești? am întrebat, vocea mea tremurând ca o frunză prinsă între furtuni. El nu a răspuns. Doar a ridicat o mână, iar în palmă s-a strâns fulg după fulg, până când zăpada a devenit o sferă străvezie, luminoasă, ca un ciob de cer înghețat. Mi-a arătat-o, și pentru un moment am avut impresia că văd ceva în ea - umbre de chipuri, ziduri de gheață, un secret ce pulsa în adâncul pădurii."

More details
WpActionLinkContent Guidelines