I don't know who I am

"Timpul trecea cu incetinitorul.De cand am aflat care era adevarata mea poveste am realizat cate greseli am facut in ultimi trei ani.Doar speram sa ma ierte atata tot,mai apoi aveam sa plec pentru ca eram o intrusa.Iertarea era un lucru existential pentru mine,nu stiu cum aveam sa traiesc,sa imi iau viata in propriile maini stiind ca ,acolo undeva cineva isi aminteste de mine ca de o fiinta fara principii.Il asteptam in hol,sperand ca totul sa fie bine,sa nu fie suparat,eram deja eu suparata pe mine imi ajungea.
Deodata pasii lui apasati se auzeau ca un ecou in mintea mea.Venea.Mi-am aranjat hainele si am insirat aer asteptand decizia lui.A ajuns in fata mea.Expresia lui era neutra,nu am idee la ce sa ma astept.Speram macar la iertarea,macar atat.
S-a oprit in fata mea uitandu-se adanc in ochii mei.Privirea lui era rece.Ma durea.Sparge linistea cu o un "of' dupa care isi baga mainile in buzunar.
-"Ai scapat si asta numai pentru ca mama te iubeste."
-"Dar tu,ma poti ierta?" il intreb si ma uit rugator in ochii lui.Ma privea si parca puteam observa o farama de indurare insa in secunda urmatoare si-a scuturat capul in semn de retragere.Nu spune nimic si pur si simplu pleaca cu mainile in buzunare,exact cum a venit.
Totul era clar,puteam avea iubirea lui Anne sau a orcarui altcuiva dar pe a lui niciodata.Il inteleg.Era de asteptat.