Hai spintecă-mi inima!

De ce mai scriem?
Ca să atragem atenția societății asupra problemelor sale, ca să le corectăm poate?
Poate că de asta scriem, dar cine mai ne aude strigătul? Nu mai avem ecou, nu mai facem inimile să simtă ceea ce dorim să transmitem. Ne trebuie o altă modalitate de a dezgheța mințile înlănțuite de discriminare, dezbinare, egoism și mândrie... Să lăsăm o dâră din sângele vărsat de sufletul nostru pentru a se scrie cărțile, căci ne-am dori să elogiem frumosul, dar nu soarele nu mai iese din nori. Poate așa vom reuși să sprintecăm inimile împietrite pentru a le schimba cu unele care să simtă ceva. Dacă nu pot simți durerea din jur, poate pe a lor o vor simți... căci dacă nici așa nu o simt, înseamnă că nu mai au inimi demut iar noi scriem în zadar... pentru stafii fără suflet.