"- Da? răspunde, întorcându-se în cameră, de la baie. Și o văd. O văd așa, îmbrăcată cu o rochie albă, lungă și umflată, exact pe talia ei. Nu pot zice nimic, doar o privesc cu gura deschisă. Harry, ești bine? mă întreabă cu un zâmbet copilăresc pe buzele ei mari. Fac pași apăsați până la ea și îi prind talia cu brațele. - Ești așa frumoasă... îi dau o șuviță după ureche, iar ea își lasă privirea în jos. Obrajii ei sunt rozalii ca petatele unor trandafiri, iar zâmbetul este atât de inocent." Dar viața lor e în continuă schimbare. "Cum ar fi fost dacă tot ce mi s-a întâmplat să fie un vis? Un coșmar amar și crud în care viața mea ia o întorsătură groaznică. Să îmi văd iubitul și tatăl copilului meu plângând la patul meu în fiecare secundă a zilei, să o văd pe mama aproape leșinată pe holul spitalului, să o văd pe Alicia rugându-se mereu când doctorul intră în salonul meu, să le simt durerea tuturor provocată de mine, să îmi văd corpul slăbit stând pe un pat de spital, fața albă ca cearceaful imaculat purtând masca de oxigen, mâinile învinețite relaxate pe lângă corp, burta mea de 9 luni care nu mai e... Să îmi văd fetița în brațele asistentelor, știind că eu mor pentru ea. Asta mi-am dorit, să îmi las copilul să trăiască, chiar dacă plătesc cu viața. Mă dor lacrimile lui Harry, la fel și ale fetiței mele. Mă doare plânsul ei și mă doare că nu o pot lua în brațe."