În fața stelelor

Chiar dacă noaptea cerul e negru, stelele nu l-au părăsit. Au rămas acolo și l-au luminat.

Dacă vezi întunericul, fii sigur că o lumină se află acolo.

Întotdeauna te afli în fața stelelor. Doar că nu le vezi. Sau refuzi să faci asta. Vezi doar întunericul ce le înconjoară. Și, văzând întunericul, lumina o observi prea târziu. Atunci când, deja, nu-l mai vezi.
Când, într-un final, vezi stelele, observându-le cu adevărat- Mari, mici, strălucitoare, unite, luminând în întuneric, completând un armonios tablou. Îți dai seama de adevărata însemnătate a lucrurilor.
Un studiu spune că, în fiecare dintre noi există particule din stele ce-au expodat cu milioane de ani în urmă.
Atunci, tu de ce îți părăsești cerul? De ce nu rămâi să-l lumini?
Crezi sau nu, fiecare cer își are cerul, la fel cum fiecare stea își are steaua.
Iar tu, cu siguranță ești steaua cuiva.

''Le-am spus stelelor despre noi, și-au început să cadă."

Aici, nu e despre viață, pentru că, până la urmă, ce este viața? Aici este doar despre tine și despre tine și despre voi toți. Nu este despre viață, este despre toate. Iar eu, voi spune despre asta, sau voi scrie. Cum vrei tu să-i spui.
Pentru că în asta, poți și tu să alegi.
Haideți să fim în fața stelelor măcar o dată.
Să vedem lumina, nu întunericul, dar să nu vedem lumina fără de întuneric și nici întunericul fără de lumină.

©Toate drepturile rezervate către Marta Solomon.

Și toate mulțumirile vouă, pentru că, fără voi, eu nu aș scrie acum. Dacă nu aș avea speranța ca, măcar unul dintre voi, va citi în continuare.