64 partes Continúa Dacă dorești să-mi simți cuvintele,
află că:
Cad șiruri peste șiruri de pietre și emoții. Cu fiecare pas, luna devine mai plină și visul se scurge mai lin. Cu fiecare ecou, inima mea bate mai tare și noaptea mă desăvârșește într-un stil subtil de după-amiază pierdută într-un hazard.
Nu știu cum sunt oamenii azi și care le sunt fricile, dar mie pielea îmi tremură a mii de cuvinte nerostite, mie călcâiele îmi cer oxigen și pașii-mi vor lumină, mie mi se desfac spre auz urechile cu teamă și suspans simultan și îmi destăinui că nu vreau să aud, dar știu că inima mea vrea.
Pe străzi întregi de zile de mers și povești de spus, am trecut eu și a trecut umbra mea, am trecut eu cu o siluetă ce pare adesea grăbită, ea fiind de fapt doar alarmată. Alarmată de lume, de haos, de credințe și de respirații calde. Alarmată de zgomotul fricii, al regretului, al amarului.
Pe trotuare stau bănci pustii de zeci de ani cu bătrânei și copii, cu destine împlinite sau ruinate, cu suflete încâlcite și mâini stângace, cu speranțe încă vii și vise purtate prin gări și vagoane de tren.
Pe patul ăsta stau eu, acum, și mă întreb ce va face lumea cu mine peste ani, ce va face sufletul meu din mine, voi fi eu oare tot cea cu privirea hotărâtă ce ți-a apărut în minte citindu-mi cuvintele, voi fi oare tot eu, cea care fiorul existenței, tacit dar cu puterea conștiinței, ți l-a impus?
