Îl simțeam în spatele meu, știam că era acolo și nu mai avea nici un rost să fug. M-am oprit din alergat și am rămas pe loc, respirând foarte greu, neștiind ce mă așteaptă. Acel om, care nu prea era om, s-a poziționat exact in spatele meu, îi puteam simți răsuflarea și sunt sigură că și el îmi simțea frica și încordarea. M-a prins de umeri și m-a întors cu fața spre el. Se afla în unbra și nu puteam să-l văd prea bine la față, dar în schimb îmi puteam da seama de formele corpului. Era un bărbat înalt, musculos, arăta super bine. Un far de la o mașină s-a reflectat într-o oglindă spartă, lăsată lângă un tomberon și așa am putut sa-i vad partea de jos a feței. Avea gura întredeschisă și printre buze se vedeau doi colți mari, ascuțiți și foarte albi. Dacă nu băgam în seamă acei colți, avea un zâmbet perfect. Detaliul care m-a înfricoșat cel mai tare era sângele care se prelingea pe langa gură. Te gândești că atunci când vezi un așa monstru în fața ta, țipi, dar nu e așa. Eu stăteam acolo, holbându-mă la el, respirând foarte greu și neputând scoate nici un sunet. - Pleacă ! Nu am mai așteptat să-mi zică și a doua oară și am luat-o la fugă. De ce m-a lăsat să plec și nu m-a sfâșiat ?