E trecut de ora zece seara și niciunul nu doarme. Ea, pentru că e prea prinsă în amintirile care nu-i permit să se bucure de prezent. El, fiindcă nu se poate liniști în patul de două persoane ce-ar trebui să cuprindă și femeia pe care o iubea. Sau poate încă o mai iubește? Ea se adâncește în sentimentul de vină și nevoia de a se pedepsi, dar, pentru a scăpa de ceea ce o bântuie, ajunge în fața calculatorului și își varsă frustrările și visurile devenite scrum într-un joc online. El fuge de emoțiile pe care le simte atunci când se gândește la femeia care l-a părăsit și la toți cei care au renunțat la el. Se ascunde în spatele unui avatar puternic și se aruncă în același joc online pentru a scăpa de furia care îl cuprinde. Atunci când dragostea se înfiripă între două persoane opuse, care au puține lucruri în comun, rămân doar două opțiuni reale: să renunțe la tot ce simt unul pentru celălalt sau să lupte cu toate armele pentru a fi împreună.