Un portret liric , văzut cu ochii sufletului, care aduce în cuvinte iubire, frumusețe și darul de a dărui necondiționat. Un poem care sădește în inimă pace și recunoștință pentru lumina simplă și autentică ce izvorăște din ființa ei.

Un poem despre identitate, lumină și recunoaștere. Despre o femeie care nu cere minuni, dar le poartă în tăcere. Despre dorul care nu arde, ci luminează și despre cuvintele care își găsesc, în sfârșit, casa.

O chemare spre libertate și vis, acolo unde sufletul aleargă alături de caii luminii.

Eseuri, argumente, concluzii , descriere la toate operele sale

O rugăciune poetică, plină de sinceritate și căutare, în care sufletul se adresează cu blândețe și speranță Divinității. Este un îndemn la acceptare, iubire necondiționată și găsirea păcii interioare în mijlocul zbuciumului și al dualității vieții. Un dialog intim între om și Dumnezeu, care aduce lumină și alinare.

O reflecție caldă și blândă despre trecerea timpului la final de an, despre cum zilele se topesc și se așază în suflet, pregătind drumul pentru un nou început. Un îndemn să privim sfârșitul cu răbdare și să îmbrățișăm schimbarea ca pe o adiere plină de speranță.

Poemul „Stelele" ne aduce aproape de misterul nopții, punând întrebarea dacă stelele gândesc sau se bucură pur și simplu. Ele sunt prezentate ca veghetoare blânde, pline de povești și speranțe, care luminează și iubesc în tăcere.

Un poem de iarnă despre liniștea privită de la adăpost, despre fereastra care devine hotar între frigul lumii și căldura sufletului. O meditație blândă asupra frumuseții care nu cere suferință, ci doar privire și prezență.6

În odaia poetului plouă cu vise, iar cuvintele dorm lângă o lampă obosită. Pe masă, hârtia tresare ușor, ca o inimă ce așteaptă să fie citită.

O inimă prinsă între două lumi - între liniștea sacră a cerului și zbuciumul iubirii pământești. Un suflet care nu aparține pe deplin nici uneia, pentru că este menit să fie punte între sacru și omenesc.