Poemul „Stelele" ne aduce aproape de misterul nopții, punând întrebarea dacă stelele gândesc sau se bucură pur și simplu. Ele sunt prezentate ca veghetoare blânde, pline de povești și speranțe, care luminează și iubesc în tăcere.

Metamorfozele

Ai renăscut din inimă și ai fost eclipsă de suflet.

Menges Florin

În odaia poetului plouă cu vise, iar cuvintele dorm lângă o lampă obosită. Pe masă, hârtia tresare ușor, ca o inimă ce așteaptă să fie citită.

Un poem despre identitate, lumină și recunoaștere. Despre o femeie care nu cere minuni, dar le poartă în tăcere. Despre dorul care nu arde, ci luminează și despre cuvintele care își găsesc, în sfârșit, casa.

Some heartbreak doesn't come all at once. It comes again... when you're already down.

Un poem despre o lume în care timpul curge înapoi, unde lacrimile se întorc în inimă, rănile se vindecă înainte să doară, iar iubirile își regăsesc începutul. O meditație despre dor, vindecare și șansa de a înțelege mai profund trecutul.

Nu plec. Mă întorc. O poezie despre dorința de a te dizolva în frumusețea naturii, despre liniștea în care gândurile tac și sufletul rămâne.

Când ai plecat, ai fărâmițat în urma ta frunzele toamnei, ai strivit sub bocanci florile primăverii, ai pătat cu sânge zăpada iernii, și ai secat roua verii. Spune-mi tu, ce trebuie să fac pentru a aduce anotimpurile la viață? Cum să întorc clepsidra în favoarea mea, când nisipul curge în sens invers, inundându-mi mintea cu amintiri sfâșietoare? Plouă, dar nu mai țin minte a cui era ploaia; a toamnei, sau a ta? Toate drepturile îmi aparțin mie, D. Alexia Oana 2017.