-Ce vezi acum, Kim Taehyung? O vedeam pe ea, inconjurată de cărţile prăfuite ale bibliotecii, o vedeam pe ea ţinând în mâna acele lumânări pe care le iubea atăt de mult pentru că îi aminteau de copilărie, o vedeam pe ea într-o lumină pe care nu eram capabil să o văd, dar totuşi o vedeam. Vedeam o fiinţa umană plină de căldură si iubire pentru cei din jur, vedeam o fată tristă care încerca să pară puternică, o vedeam mai bine acum ca înainte pentru că acum nu îi vedeam trupul, chipul sau etichetele impuse de societate. O vedeam pe ea. -Te văd pe tine.