Tot ce am simțit și nu am spus
Nu e o carte. E tot ce am simțit și n-am avut cui să spun. Sunt eu, între file, între rânduri, între bătăile unei inimi care a tăcut prea mult timp. Am scris ca să nu uit. Am scris ca să mă vindec. Poate o va citi cineva, poate nu. Poate o va găsi el. Poate o vei găsi tu.
Nu știu cum să mă arăt lumii fără să mă tem că sunt prea mult sau prea puțin. Așa că m-am lăsat în pagini, cu toate rupturile, cu toate iertările pe care nu le-am primit, cu toate iubiriile pe care nu le-am trăit, dar care m-au durut ca și cum ar fi fost reale.
Aici sunt eu. Nu perfectă. Nu întreagă. Dar sinceră. Cu gânduri care ard, cu întrebări care dor, cu vise care s-au spart și s-au scris singure. Nu am scris ca să plac. Am scris ca să nu mă pierd.
Poate n-o să înțelegi tot. Dar dacă citești cu sufletul, o să mă găsești acolo. Și poate, o clipă, o să știi ce înseamnă să fii eu.
