Ai simţit vreodată că nu ai o clipă de fericire, că nu crezi în propria şansă. El era tot ce aveam, avea încrederea mea, trupul meu, mintea mea şi suportul meu. Am încercat să îi arăt că sunt mai puternică decât credea el şi uite aşa am ajuns prizoniera propriei minţi. Am început să fiu ceva ce nu eram, să mă comport altfel şi aşa am ajuns într-o situaţie fără scăpare. Dar nu ştiu ce era mai grav. Faptul că el nu mai era lângă mine sau faptul că viaţa mea se apropie de sfârşit?