Martyrs l. Umbre Din Trecut

Am simțit asta de multe ori, de mult prea multe ori. Această indiferență față de orice, de viață, de moarte. Captivă într-un corp care parca nu îmi mai aparținea, într-o viață care s-a transformat din ceva minunat în cel mai fatal și întunecat purgatoriu. Și tot ce am putut face a fost să astept. Să aștept ca soarta să mă arunce pe un mal, al vieții, sau al morții în cel mai fericit caz.
Asta se întâmplă când valurile veții sunt atât de puternice încât nu le mai poți controla. Te izbesc cu toată forța și te lasă să zaci într-un colț. Speriat, distrus, încercând să aduni cu teamă bucățile din tine care par a fi încă întregi.
Dar în zadar, nimic nu v-a mai fi la fel. Nimic nu te poate face să uiți acele momente de durere, de disperare în care te întrebai de ce mai existi. Cu ce ai greșit atât de tare, încât să trebuiască să îți privești întreaga lume prăbușindu-se. Si totusi inca traiesti, nu la fel ca inainte dar o faci.
Obisnuiam sa cred ca sunt singura persoana care a atins cele mai inalte cote ale disperarii, singura care incearca sa evadeze prin orice mijloace posibile. Dar m-am inselat, iar Zed mi-a dovedit asta de fiecare data cand a avut ocazia. Odata cu aparitia lui in viata mea, s-au dezgropat si secretele care au condus la tot ce s-a intamplat, pana in punctul in care ma aflu acum.