Un nimic în fața unei furtuni

Suntem ceea ce suntem. Niște viețuitoare simple , puse să se lupte pentru supraviețuire.Viața e ringul nostru. Nu contează dacă vrem să luptăm sau nu , ci instinctul primar de a trăi este atât de puternic , încât devine ceva obișnuit. Reprezintă rutina noastră zilnică. Dar ce se întâmplă când luptătorul nu mai poate să ducă lupta până la sfârșit? Este uitat. Se gândește cu groază dacă merită să trăiască precum un vierme sau să treacă în partea cealaltă. A iadului. A taramului plin de durere ,de foc, de sânge. Oare chiar merită ? Nu știe ce alegere să facă, cert e că, vrea să rămână mereu un luptator , puternic. Ei bine, în spatele fiecărei persoane puternice, se ascunde o dramă mai puternică decât caracterul său. Însă în asta constă arta. Să poți să treci peste tot, indiferent cât de greu ar fi. Să poți face lucruri , pe care alții nu le pot face. Să le demonstrezi tuturor că nu ești un simplu om, ci un luptător pregătit să își cladeasca propriul paradis.
Cel mai greu e să pleci doar cu o geantă , intr-un tren de visuri. Să nu ai nici tu încredere în tine. Atâta timp cât îți dorești ceva, nu renunța! Gândește-te că ai sacrificat totul pentru a ajunge ceea ce ești azi, că ai plecat cu un jurământ față de tine. El este aceea promisiune sacră , ce nu poate fi încălcată niciodată. Că ai fost un copil sărac și azi ești cineva. Că nu mai trebuie să te prezinți, ci te prezintă faptele tale. Asta înseamnă să fi un luptător.
Și cel mai important, el nu uită niciodată de unde a plecat și nu își va vinde sufletul în schimbul ataraxiei.
Nu știu câte persoane vor citi asta , dar tot ce știu e că voi fi unul dintre acei luptători.