"Liniștea e cea mai bună prietenă a ei și cel mai mare dușman." -Prolog
"-Dacă am trăi toți după criteriul ăsta nu am mai vorbi deloc. Nu poți cunoaște o persoană dacă nu vorbești cu ea.
-Poetic.
-Nu chiar. De ce vrei să mă cunoști?
-Ești ca un trandafir. Caracterul tău aparent dur și singuratic sunt spinii. Ca să ajung la tine, adică la trandafir, trebuie să trec de spini.
-Lumea e plină de trandafiri. De ce îl vrei pe acesta?
-Pentru că e singur, într-o grădină părăsită, mai frumos decât toți ceilalți pe care-i găsești peste tot. Ca să ajungi la el îți trebuie curaj, trebuie să intri în grădina părăsită, adică în lumea ta." -Capitolul 2.
"El se apropie de ea și o ia în brațe.
-Asta pentru ce e?
-Mă bucur că ești bine." - Capitolul 3.
"-Nu mă răni, spune ea în șoaptă.
-Niciodată. Promit, spune el și-i sărută creștetul" - Capitolul 10
"-Te iubesc așa mult, spune el, inhalându-i parfumul. Nu mai face asta. Nu pot să te pierd.
-Și eu te iubesc, șoptește ea cu inima frântă."
#403 în ficțiune adolescenți 05.07.2018
Helios Hernandez domnește străzile din Acapulco în fiecare noapte, iar luna îi e martoră la fiecare păcat.
Trăiește fiecare zi la maximum, dar totuși urăște soarele. Cum ar putea iubi ceva ce știe doar să ardă și să lase cicatrici?
Se pare că a uitat de perioada în care lumina îi aducea zâmbetul pe buze, iar căldura se ascundea într-o pereche de ochi căprui.
La fel cum și o anumită persoană importantă din viața lui a uitat că fiecare alegere, oricât de banală pare pe moment, poate avea consecințe permanente.
Și poate schimba complet povestea pe care o cunoștea cândva.
Pentru că nu ura conduce neapărat la finalurile triste, ci durerea combinată cu iubirea.