Viaţa este ca o poezie. Ori mergi într-o monorimă amplă şi perfectă, ori într-o controversă de încrucişare!
Aici îmi deschid sufletul şi îmi opresc mintea să scot versuri cu nemiluita.
Pentru că nu mi-am găsit acel ideal să mă asculte, am hotărât să mă destăinui Apusului prin niște mărturisiri profunde, vorbind cu Soarele înainte să dispară și râzând cu Luna când își găsește locul pe cer înaintea mea. Fiecare emoție apare când se înserează, de aceea vorbesc cu Apusul prin niște versuri rupte din inimă și cuvinte pictate cu sufletul. Doar ce fac, este să mă descarc Soarelui care mă părăsește și Lunii ce apare, împreună cu natura ce-mi e prietenă, dar care adoarme, la fel ca şi sentimentele mele moarte! Din cauza timpului, sufletul meu neînțeles se refugiază în versuri dedicate corpurilor cerești sau chiar elementelor spirituale.