Alb Și Speranță

Volumul 3 din seria "Măștile destinului"

Viața nu e altceva decât un drum lung spre moarte, un duel cu destinul, o bucurie trecâtoare, un amestec de lacrimi şi râsete, un vis trăit în grabă, un test al faptelor, o iluzie a sufletului. Viața e o candelă plăpândă, pe care binele o hrăneşte, pe care răul o macină. Destinul e un nimic atotputernic. El nu cade asupra oamenilor indiferent de acțiunile lor, ci cade peste cei care nu acționează.
Uneori îl întâlnim pe drumul pe care ne feream de el. Viitorul îl putem modela cum vrem. Viitorul e un lut căruia voința îi dă formă. Moartea, în sine, prezintă sfârşitul unui drum, ba nu, bifurcarea acestuia spre veşnicie, moartea e o sentință şi totodată un nou început, un scop atins, moartea e ultimul licăr al unei candele ce se stinge, un nou început, un punct după care urmează altele două, un epilog şi un recviem, fiind totodată un imn şi o romanță, o dramă cu un sfârşit însângerat.
Masca e o față fără umbră, un secret fără viitor şi lipsit de trecut, masca e o oglindă fără reflecție, un chip fără emoție. De ce porți o mască dacă nu mai ai chip? Înainte, purtai mască pentru că aveai un chip, acum, ai chipul dispărut în ceața uitării, masca nu mai are rost!...masca ne spune mai multe decât o față! Eşafodul nu e altceva decât un topor în mâina destinului, e tronul martirilor, e pedeapsa criminalilor, e răzbunarea celor slabi, e o încercare pentru cei puternici, e arma fatală din mâinile Domnului, e un dans fără podea, ultima privire spre cer. El simte frica, şi astfel devine mai puternic, cu fiecare picătură de sânge, el capătă putere.
Misterul omului cu mască de fier e însfârşit elucidat. Toate măştile cad dezarmate pentru a scoate în lumină adevărul. După o epocă de negură şi întuneric, răsăritul luminează teatrul dramei! Destinul suflă încă o dată candela vieții, dar nici