Luptă Cu Destinul

Viata mea pe bune..de fapt..povestea mea..o sămânța de adevăr,de la care pornește o întreaga poveste fictiva.

Dragostea mea neîmpărtășita ce s a sfârșit prea repede,insa căreia îi dau o șansă macar in mintea mea.

Povestea pe scurt:

Dupa 4 ani ce n au mai auzit unul de celălalt,Nicolas si Iasmina se reîntâlnesc din intamplare,sau poate nu chiar.

Ea numai ce terminase liceul,iar el tocmai ce venise din Anglia înapoi in Romania.

Amintirile celor doi o răscolesc pe Iasmina iar întoarcerea lui brusca in viață ei o sperie pe aceasta..îi e frica sa nu se repete istoria.

"-Mi ai promis ca nu vei pleca,ca nu ma vei uita,si uite ca ai facut o..îmi e frica sa nu ma atașez de tine și sa ma parasesti iar-spun cu lacrimi in ochi
-Stiu ca te am dezamăgit. Sa știi ca nu te am uitat..uneori când eram cu ea te vedeam pe tine..am regretat si am plâns mult,insa îmi era prea teama sa ma despart de ea fiind ca rămâneam singur,așa ca m am agățat de o iubire imaginară.
-Daca era așa,trebuia doar sa mi scrii,te as fi primit oricând înapoi si te as fi iertat pentru tot..pentru toate promisiunile încălcate,si pentru toată durerea provocată,insa tu ai ales sa taci.
-Imi pare rău. N am vrut.
-Am așteptat doi ani ,zilnic speram sa te întorci,sa mi spui ca ti pare rău,insa am renunțat la ideea de a te avea.
-As face orice acum,sa dau timpul înapoi si sa aleg sa rămân cu tine ,insa nu pot..
-Nici eu nu pot sa te iert.-spun înghițind in sec,încercând sa mi controlez lacrimile.

I am întors spatele și am plecat,lasandu l acolo,singur. De abia atunci am dat drumul suspinelor ce le am ținut in frâu pe tot parcursul conversației. Dupa ca m am mai îndepărtat puțin ,mi am făcut curaj sa spun,totuși șoptit:

-Inca te iubesc.

Lacrimile au început sa curgă si mai tare,iar totul in jurul meu era in ceață. Doare...foarte tare. Se pare ca el inca e slăbiciunea mea.„