Descântecul unei osândite

Era o după-amiază somnoroasă de vară când soarele și-a ascuns brusc mângâierea în spatele unui zid cenușiu și sumbru. Ca și trăznite de un crunt blestem, animalele din ogrăzi au început să alerge haotic în toate direcțiile. Vântul și-a lăsat cântecul dureros să biciuiască peste toți pământenii aducând spaime și angoase în sufletele plăpânde ce priveau speriate către cer. O atmosferă grea, apăsătoare ce prevestea ceva rău s-a așternut ușor peste micul sat din Valea Argeșului, babele își făceau cruce în sân iar mamele își strigau disperate copiii. Clopotul mare și ruginit din bătrâna turlă a bisericii a început să bată într-un ritm nou, necunoscut oamenilor de acolo care au început imediat să se întrebe cine o fi murit. Bătrânul preot cu plete lungi de argint a plecat în liniște spre pădurea complet întunecată în care crengile copacilor se frământau aproape sălbatic. Ochii lui ageri priveau iscoditor o anumită umbră din pădurea înfometată.
Ploaia a început să se ciocnească zgomotos de pământul rece și uscat. Toți s-au strâns deja pe la casele lor...toți mai puțin Maria Neagu.