Prolog:
Un suflet de copil ce zace in corpul unui adolescent de 19 ani. Un copil speriat de propriile gandiri, propriile sentimente si mai ales, de propria persoana .
Speriat ca parintii sai nu ii vor putea intelege vreodata sentimentele, ca il vor condamna pentru ceea ce simte, ce gandeste si ce simte, decide sa plece departe, luandu-si viata in maini.
"Vreau sa fiu privit ca pe un om normal." Spuse el, luand o ultima gura din bautura lui .
"Ei nu vor intelege! Ei ma vor ura pentru totdeauna, insa nu ma pot schimba . Nu este vina mea ca alte orientari sexuale , chiar nu este !"
"Nu am spus asta niciodata . Crezi ca este gresit ?"
"Sunt sigur."
"Poate ca voi putea zbura." sopti baiatul, privind cum stropii reci de ploie ii bat in geam, anuntand ca toamna se apropie .
"Nu plange, eu te voi iubii mereu." ii spuse pentru ultima data, sarutandu-i obrazul rosu, stergandu-i lacrima cu degetul sau mare.
"Nu mintii" rabufnii el, apucandu-i gulerul tricoului.
"Daca imi permiti, o sa imi iau la revedere acum. Pastreaza locul acesta liber pentru ziua in care ne vom revedea." Spuse punandu-si mana pe pieptul celui din fata lui, simtindu-i inima batand intr-un ritm alert .
"De ce nu mi-l pot scoate din minte ?" Se intreba, ascunzandu-si fata in palme, stergandu-si lacrimile din cand in cand .
"Mi-e frica!" Soptii el speriat .
"De ce ? "
"De tine ." Marturisii in cele din urma.
❤️❤️❤️
Ochii lui trişti, distanţi, atitudinea rece, postura ameninţătoare şi acele cicatrici.
Aşa îşi ţine Damien Assante sufletul la adăpost de oameni. A întâlnit prea mulţi demoni ca să mai creadă că există şi îngeri.
Până când o nuntă pe neaşteptate îl aduce faţă în faţă cu Maya Reds. Ea nu e un înger, îi lipsesc aripile şi harul divin, dar Damien nu ţine cont de aceste detalii. În fond, diavolii umani cu care a avut de-a face nu aveau nici ei coarne sau cozi lungi. Dar Maya e cât se poate de normală, la fel ca el.
Zâmbet de milioane, suflet de aur, energie şi poftă de viaţă. Aşa poate fi descrisă blondina care se strecoară ingenios acolo unde Damien nu a mai lăsat pe nimeni: în cea mai adâncă, întunecată şi rănită parte a sufletului.
Un început tumultos, o prietenie spontană, o dragoste reală.
Pentru că, până la urmă, cum poţi să convingi pe cineva care nu crede în iubire că aceasta există, dacă nu iubindu-l? Încet, fără grabă, oferindu-i timp să simtă.