Zgomotul asurzitor al maşinilor, cântecul armonios al păsărelelor, surâsul copiilor, vocile oamenilor, concertul greierului, toate zgomotele şi sunetele...cât îmi lipsesc! Mi-am pierdut auzul , familia şi prietenii. Un singur om a reuşit să îmi ia totul şi m-a târat într-un film mut, fără să îmi dea o portiţă de scăpare.
Aveam să pier în această lume sau cel puţin aşa credeam. Până l-am întâlnit pe el...În aceeaşi sală de clasă, la aceeaşi catedră, ochii lui sfrideleau sufletele neştiutoare, amuzându-se şi interesându-se de opinia şi modul nostru de a gândi.
Era unic, dar de neatins! Un diamant, pe nisip, care strălucea sub lumina soarelui, dar care nu exista acolo! Era o iluzie!