Oraşul Oaselor

Cei vreo cincizeci de adolescenţi care stăteau la coadă să intre în clubul Pandemonium se aplecară să tragă cu urechea. Era mult de aşteptat pana sa pătrunzi în clubul tuturor vârstelor, şi la coadă nu se întâmpla de regulă mare lucru. Gardienii erau fioroşi şi s-ar fi repezit instantaneu asupra oricui ar fi dat semne că avea să-nceapă un scandal. Clary Fray, în vârstă de cincisprezece ani, care aştepta la coadă împreuna cu Simon, cel mai bun prieten al ei, se aplecă odată cu toţi ceilalti, sperând să urmeze ceva interesant. - Ei, haide! Puştiul înălţă obiectul deasupra capului. Arăta ca o în vergea de lemn, ascuţită la un capăt. Face parte din costumaţia mea. Gardianul îşi arcui o sprânceană:

- Care este aceea de...? Baiatul rânji. Arăta destul de obişnuit, se gândi Clary, pentru Pandemonium. Ţepii lui de păr vopsit în albastru-electric i se ridicau pe ţeastă ca braţele unei caracatiţe speriate, dar n-avea nici urmă de tatuaje minuţioase pe faţă sau belciuge mari de metal prin urechi ori buze.

- Sunt vânător de vampiri. Coborî obiectul care arăta ca un băţ şi se sprijini în el. Acesta se îndoi la fel de uşor ca un fir de iarbă. E o imitaţie. De cauciuc. Vezi? Ochii mari ai băiatului erau de un verde mult prea strălucitor, observă Clary: culoarea antigelului, a ierbii de primăvară. Lentile de contact, probabil. Gardianul dădu din umeri, plictisit brusc: