Încătușați

Încătușați

  • WpView
    Reads 7,060
  • WpVote
    Votes 892
  • WpPart
    Parts 8
WpMetadataReadOngoing
WpMetadataNoticeLast published Thu, Jan 5, 2023
Pentru fata care mi-a dat aripi, m-a învățat să zbor și după a dat cu mine de pământ. Pentru cea care m-a adus în genunchi astăzi. Pentru acea persoană care a ucis cu sânge rece o inimă încercată. Pentru ea, căci m-a transformat în monstru. Pentru o persoană moartă care m-a îmbolnăvit. Și în ultimul rând pentru cea din urmă fată, pe care am încercat să o feresc de uragan și s-a aruncat în el de parcă era dependentă. Pentru ea, guraliva care nu a contenit să-mi apară în cale. Pentru vocea ei care mi s-a imprimat adânc în timpane și mi-e leac pentru nopțile negre. Pentru ajutorul de care nu aveam nevoie și mi l-a oferit necontenit. Pentru momentele în care am zâmbit în sinea mea, știind că dacă aveam să fiu infestat de ea, eram vindecat din start. Toate drepturile îmi revin ©GeorgeIdk. Orice copie, reproducere totală sau parțială a acestei lucrări va fi raportată conform legii. 🔛25.12.2018🔛 Cover created by @RavenEdison
All Rights Reserved
#221
depresie
WpChevronRight
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Gamble on souls
  • Nu-mi răpi inocența
  • Ultimul glonț
  • Make me smile
  • DORINȚE ASCUNSE
  • Reign of Sinners
  • Semnul lui
  • Sub cerul care arde
  • Între Pericol Și Dorință
  • Forțată să fiu a lui

Volumul II. Nu toate poveștile de dragoste se termină cu un final. Unele lasă în urmă ruine. Dacă primul joc a fost despre inimă, de data asta miza este mult mai mare. După plecarea lui Xander, Starr nu mai este fata care voia să fie salvată. Este o stea căzătoare, prinsă într-o lume în care durerea devine singura formă de control, iar autodistrugerea, singura formă de supraviețuire. Departe unul de celălalt, dar legați de aceeași obsesie, continuă să existe în același întuneric, chiar și atunci când aleg să meargă în direcții opuse. Pentru că unele iubiri nu se uită. Devin parte din tine, până când nu mai știi unde te termini tu și unde începe celălalt. Între dor și furie, între răzbunare și nevoie, fiecare alegere devine un risc. Iar jocul pe care au început să-l joace nu mai are reguli. Seamănă din ce în ce mai mult cu un război. Unul în care nu mai contează cine câștigă... ci cine supraviețuiește. Pentru că atunci când pierzi, nu mai rămâne decât un singur lucru de făcut. Să pariezi. Totul. Pe suflete.

More details
WpActionLinkContent Guidelines