Micul Paris (În curs de reeditare)

__________________________________________________________________________________

E anul 2006 în capitală.

Privirile care răzbat din străfundul Bucureștiului sunt reci și neputincioase, căci ele se adânesc fără voia lor în mocirla postcomunistă a începuturilor veacului al XXI-lea. Și uite-așa se împotmolesc în nenorocire.
Lugubră existență! Cu îngăduința cititorului, să o iscodim: rețele mafiote răsărind ca neghina printre spicele de grâu, dictate de interlopi și lideri de partid proaspăt deprinși cu păcatele apusene, anturaje cufundate în desfrâu, familii dezbinate, suflete pieritoare ce-și contemplă neputincioase sorocul, foamete, decăderea a tot ceea ce răsuflă și bolește, moarte, trafic de narcotice, țigări, tutun, cocaină, descărcări de arme acoperind în permanență surdină tristă și înfiorătoare a nopții, îndelunga durere, nesfârșitul calvar.

În ochii cui se poate oglindi atâta suferință? Mulți ar fi cei în fața cărora s-ar cuveni să ne închinăm și să le cerem iertare, dar să vârâm mână în această mare de umbre și să scoatem la iveală două destine, pe nume Mario și Teodor. Ele se aseamănă cu toate celelalte de soiul lor prin tristețe, dar se deosebesc prin întâmplare.
Altfel, ar cădea și ele pradă zgâlțâirii furibunde a apelor.
Să le privim.

__________________________________________________________________________________

©epigonul