„- Nu-i lumească dragostea mea, precum celestă-i mlădierea trupșorului tău... eu te iubesc. Dar, iacă ce gândesc: dacă-n pustietatea aceasta ce șade la cumpăna dintre paradis și infern, dacă-n împrejmuirea aceasta ce-o numim pământ sădit-am noi iubire, gândește doar cât de mult ne-am iubi într-alte veacuri - în cele ce-au trecut. Cât de înflăcărați ne-am săruta, cum s-ar mai deștepta amorul nostru de-am fi trăit în clipa care-a fost cândva; iar acum? Acum unde e clipa aceea? A trecut? S-a risipit? Tot ceea ce știu e că ultima fărâma a Creațiunii șade-n sclipirea ochilor tăi. Dar tu, sfânto? Tu îi guști voluptatea? Nu... Ci doar eu; eu, căci îți sorb privirile cum soarbe-un cerb însetat apele mereu nestatornice ale unui izvor. Plângi ca izvoarele, adesea. Nu mai plânge, ești lumină..."All Rights Reserved